Pe ce cheltuie Mihai Chirica banii ieșenilor! Primăria alocă 100.000 de lei pentru o chermeză între dermatologi
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2025/03/o-poza-cu-daciana-branisteanu-si-mihai-chirica-1200x675.jpg)
Mihai Chirica cheltuie 100.000 de lei din bugetul ieșenilor pentru o chermeză între dermatologi. Edilul a alocat circa 20.000 de euro medicului Daciana Brănișteanu pentru organizarea celei de-a XIV-a ediție a Primăverii Dermatologice Ieșene (PDI) 2025.
Primăria Iași alocă 100.000 de lei pentru o chermeză între dermatologi
În perioada 7-12 aprilie, la Hotelul Internațional din Iași, are loc cea de-a XIV-a ediție a Primăverii Dermatologice Ieșene (PDI) 2025. Mihai Chirica a alocat circa 20.000 de euro, din bugetul local, pentru organizarea conferinței de anul acesta. Dr. Daciana Brănișteanu, președintele conferinței, a explicat că este al doilea an consecutiv când Primăria Municipiului Iași alocă bani pentru organizarea evenimentului. Precizăm că, pentru anul 2025, bugetul Iașului este estimat la suma de 2.845.689.000 de lei, aproximativ 571,767 milioane de euro.
„În primul rând de toate, această manifestare așază Iașiul pe linia celor mai importante conferințe naționale și în spațiul european. Avem 20 de speakeri internaționali, președinți de societăți științifice internaționale. În momentul de față, avem peste o mie de oameni care sunt înscriși, este vorba despre 6 zile de conferință. Și anul trecut, Primăria Municipiului Iași a alocat bani pentru conferință, dar mai puțini. Pe măsură ce evenimentul își demonstrează greutatea, iar cei care participă la eveniment sunt personalități de mare notorietate, cu atât și primăria se apleacă mai atent asupra evenimentului”, a declarat medicul Daciana Brănișteanu.
Medicul Daciana Brănișteanu este în grațiile primarului Mihai Chirica
Întrebată dacă această sumă nu ar putea fi investită în unul din spitalele importante din Iași, cum ar fi Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, cea mai importantă unitate medicală din zona Moldovei, dr. Daciana Brănișteanu a devenit brusc iritată.
„Nu știu de ce mă mai sunați, că oricum scrieți doar ce doriți dumneavoastră. V-am invitat și pe dumneavoastră la «Primăvara Dermatologică Ieșeană», dar răstălmăciți totul”, a declarat dr. Daciana Brănișteanu.
În anul 2024, primarul Mihai Chirica a mai atribuit o sumă de 60.000 de lei, însă, atunci, valoarea a fost alocată printr-un proiect de hotărâre aprobat de Plenul Consiliului Local, ulterior aprobării bugetului local.
Medicul Daciana Brănișteanu este de ceva timp în grațiile primarului Mihai Chirica. Astfel, în data de 12 iulie 2024, acesteia i s-a decernat titlul de Cetățean de Onoare, deși Iașul are medici mult mai renumiți, care au avut, de-a lungul carierei, realizări remarcabile; ne referim aici la prof. dr. Carol Stanciu, prof. dr. Grigore Tinică, prof. dr. Daniel Timofte și mulți alții. În anul 2024, în perioada desfășurării conferinței „Primăvara Dermatologică Ieșeană”, Daciana Brănișteanu a avut poziționată o reclamă luminoasă cu litere volumetrice, chiar în fața Primăriei Iași, pentru care medicul nu a primit niciun leu. Niciun eveniment medical ieșean nu a avut o astfel de reclamă poziționată în fața administrației publice locale.