Paula Herlo vorbește în premieră despre relația cu soțul ei, acasă și la muncă

de: BZI.ro
10:08, 03 ian. 2020

Dacă pentru alte cupluri a lucra împreună reprezintă un mare dezavantaj, pentru Paula Herlo și Cristian Leonte este un noroc uriaș. La fel ca și faptul ei s-au cunoscut în urmă cu 15 ani, în redacția de știri. Cei doi au vorbit despre modul în care gestionează cele două roluri: de soț și soție și de colegi de muncă.

În calitate de parteneri de viață, dar și de colegi de muncă, Paula Herlo și Cristian Leonte își petrec aproape toată ziua împreună. În aceeași formulă i-am întâlnit și la evenimentul prilejuit de lansarea celei de-a doua cărți pe care au scris-o alături de colegii de la “România, te iubesc!”. Cei doi ne-au povestit cum îi solicită meseria, dar și cum reușesc să gestioneze la job faptul că sunt soț și soție, o provocare căreia multe familii nu îi fac față. Chiar dacă nu le rămâne prea mult timp pentru momentele de cuplu, cei doi nu se plâng.

“Munca multă nu e niciodată destulă. Pentru că nu munceau colegii mei destul, am hotărât ca din această vară să ne mutăm și online cu un podcast în care să adâncim perspectiva asupra subiectelor și să venim cu tot ce nu a încăput pe TV. Acolo cred că este a 26 oră din zi, online”, a povestit Cristian Leonte, completat de soția lui, scrie libertatea.ro.

“Cred că suntem dependenți de adrenalina pe care ne-o dă meseria asta și adrenalina asta ne ține în continuare vii. Iată că după 11 ani de emisiune și 21 de ani de PRO, în cazul meu, eu fac meseria asta cu aceeași plăcere și nu o simt ca pe un job la care mă duc că trebuie, ci mă duc pentru că-mi place, îmi plac colegii mei, e mai mult decât mi-aș fi putut dori vreodată. Eu sunt totuși o textilistă, o confecționeră la bază, nu sunt vreo jurnalistă și uite că am avut șansa să cresc și să devin un jurnalist”, a spus Herlo.

Dacă în familiile unde doar unul dintre parteneri este jurnalist pot apărea discuții pe marginea volumului de muncă, a lipsei de timp liber, a lipsei de intimitate, familia Herlo-Leonte e ferită de asemenea disensiuni. “Nu știu dacă altcineva ar fi acceptat să lucreze împreună cu partenera de viață. Cristi știe exact cu ce se mănâncă meseria asta și înțelege, mă ajută foarte mult. E foarte greu să înțelegi pe cineva cu un asemenea consum și cu asemenea ritm de viață dacă nu ești din interior”, ne-a mai mărturisit Paula Herlo.