Patru indivizi cu cagule au pătruns pe furiş în Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani
Incident îngrijorător în judeţul Iaşi. Patru persoane necunoscute ce purtau cagule au intrat pe furiş în incinta Spitalului Municipal de Urgență Pașcani! Astfel în noaptea de duminică spre luni aceștia au urcat pe scara de incendiu, din curtea unităţii medicale. Întâmplarea a avut loc în jurul orelor 01.30.
“Pe data 03.10.2021, în jurul orei 01.30, patru persoane au întrat fraudulos în spital pe scara de incendiu, forțând un geam de la etajul 2 al Secției de Recuperare. Au fost surprinși de personalul medical de serviciu, moment în care aceștia au fugit. Există un sistem de supraveghere video. Poliția și autoritățile au fost anunțate, este o anchetă în desfășurare”, a menţionat dr. Gheorghe Carp.
Personalul medical de la Spitalul Paşcani a fost ameninţat
Medicul Gheorghe Carp, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal de Urgenţă Paşcani, a transmis astăzi, 4 octombrie 2021, faptul că personalul medical al unităţii a fost ameninţat în repetate rânduri, în contextul pandemiei de coronavirus.
„În ultima perioadă au fost mai multe amenințări la adresa personalului medical. În această perioadă, în condiții de pandemie, în care toți avem nemulțumiri și anumite frustrări, rog ca aparținătorii și pacienţi să dea dovadă de respect și înțelegere față de personalul medical”, a declarat medicul Gheorghe Carp, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, potrivit newspascani.com.
De precizat faptul că poliția face verificări în acest caz.
Peste 600 de noi cazuri confirmate în ultimele 24 de ore la Iași
Ieri, 3 octombrie 2021, a fost înregistrat un număr mare de infectări! Peste 600 de noi cazuri au fost confirmate poztiv COVID-19 în doar 24 de ore. De la debutul pandemiei și până ieri, în județul Iași au fost confirmate 49.972 de cazuri, 616 fiind raportate în ultimele 24 de ore. Duminică, 3 octombrie 2021, erau internați peste 600 de pacienți, iar 82 dintre aceștia se aflau în secțiile ATI, prezentând forme grave. Cele mai multe locuri ocupate în ATI erau la Spitalul de Neurochirurgie, 19 paturi, urmat de Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, 17, care este spital exclusiv COVID-19.
La Spitalul Municipal Pașcani – șase, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie – șapte, Spitalul „Sfântul Spiridon” – 11, Spitalul Clinic CF Iași – șapte; Spitalul de Recuperare Iași – șase; Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” – patru. Tot ieri, au fost externați 30 de pacienți. De la debutul pandemiei și până ieri, numărul deceselor provocate de infectarea cu SARS-CoV-2 a ajuns la 1.057 în județul Iași. Doar ultimele 24 de ore au fost raportate zece noi decese în rândul persoanelor infectate. Acestea sunt persoane care au prezentat o formă gravă a bolii și au fost internate în secțiile ATI.