Patru ceaiuri pentru astm bronșic. Remedii naturiste care te scapă de disconfort

de: BZI.ro
12:50, 28 sept. 2022

Există numeroase ceaiuri pentru astm bronșic, care promit să te scape de simptomele supărătoare. Află, în rândurile următoare, care sunt cele mai eficiente.

Astmul bronșic este o afecțiune care constă în limitarea fluxului de aer din căile respiratorii, determinată de inflamația cronică a acestora. De regulă, boala se manifestă prin tuse subită, apărută fie în urma unui efort fizic intens, fie după un episod puternic de râs, fie pe timpul nopții. De asemenea, poate să apară și senzația de presiune, care poate fi asemănată cu un ghem de durere în capul pieptului, ori dispneea sau senzația de sufocare. Unele persoane se pot confrunta și cu respirația șuierătoare, o sursă uriașă de disconfort.

Simptomele astmului bronșic pot fi ameliorate cu un tratament adecvat, recomandat de medicul de specialitate, dar și cu ajutorul remediilor naturiste.

Astmul bronșic este o afecțiune care constă în limitarea fluxului de aer din căile respiratorii, determinată de inflamația cronică a acestora.

Ceaiuri pentru astm bronșic

Astmul bronșic poate fi ținut sub control cu ceaiuri. Cele mai bune sunt ceaiul de gimbir, ceaiul de mușețel, ceaiul de lemn dulce și ceaiul de lumânărică. Iată cum se prepară și când trebuie consumate.

Ceai de ghimbir

Ceaiul de ghimbir este un remediu extraordinar pentru persoanele care se confruntă cu astm bronșic, deoarece ghimbirul este bogat în vitamina C, vitamina B6, fier, magneziu, calciu și potasiu. Acest rizom aromatic conține și uleiurile volatile, cum sunt: gingerolul, cineolul, elemenul, borneolul, bisabolenul, curcumenul și phelladrene. Aceste elemente prețioase scad riscul de infecții, întăresc sistemul imunitar și elimină tusea persistentă.

Pentru a prepara ceaiul de ghimbir, spală bine rădăcina, tai-o felii sau dă-o prin răzătoare. Adaugă apa clocotită și lasă totul la infuzat pentru aproximativ 15 minute. Strecoară și consumă ceaiul de două ori pe zi. Îl poți îndulci cu miere și poți adăuga lămâie sau mentă, pentru un gust mai bun.

Ceaiul de ghimbir este un remediu extraordinar pentru persoanele care se confruntă cu astm bronșic, deoarece ghimbirul este bogat în: vitamina C, vitamina B6, fier, magneziu, calciu și potasiu.

Ceai de mușețel

Ceaiul de mușețel are efect calmant, ceea ce îl face eficient în ceea ce privește astmul bronșic. Această plantă ajută la îndepărtarea senzației de presiune din capul pieptului și îmbunătățește calitatea somnului. Se prepară dintr-o linguriță de la plantă și 250 de mililitri de apă clocotită. Se lasă la infuzat 5-8 minute, după care se strecoară și se consumă cald, îndulcit sau nu cu miere.

Ceaiul de mușețel are efect calmant, ceea ce îl face eficient în ceea ce privește astmul bronșic.

Ceai de lemn dulce

Rădăcina de lemn-dulce, care este considerată unul dintre cele mai vechi remedii naturiste din lume, provine din rădăcina plantei de lemn-dulce, cunoscută sub numele de Glycyrrhiza glabra. Originar din Asia de Vest și Europa de Sud, lemnul-dulce constituie, încă din cele mai vechi timpuri, un tratament pentru diverse afecțiuni, dar și o aromă pentru medicamente, bomboane și băuturi.

Ceaiul are proprietăţi antivirale şi antimicrobiene, fapt ce ajută la eliminarea disconfortului stomacal, la eliminarea infecțiilor de la nivelul pielii și, nu în ultimul rând, la îmbunătățirea calității vieții pacienților care suferă de astm bronșic.

Ceaiul de lemn dulce se prepară dintr-o linguriță de rădăcină mărunțită și o cană de apă fierbinte. Se lasă la infuzat 10 minute, după care se strecoară și se consumă neîndulcit.

Originar din Asia de Vest și Europa de Sud, lemnul-dulce constituie, încă din cele mai vechi timpuri, un tratament pentru diverse afecțiuni, dar și o aromă pentru medicamente, bomboane și băuturi.

Ceai de lumânărică

Ceaiul de lumânărică este, fără doar și poate, unul dintre cele mai eficiente remedii naturiste pentru tratarea astmului bronșic. Lumânărica are proprietăți expectorante, emoliente, antiastmatice, sudorifice, antinevralgice, antispastice, antimicrobiene, antiinflamatoare, antivirale, antihistaminice, cicatrizante și diuretice.

Supranumit „ceaiul iernii”, deoarece este indicat bolnavilor de plămâni în sezonul rece, ceaiul de lumânărică se prepară dintr-o linguriță de plantă și 250 de mililitri de apă clocotită. Se lasă la infuzat 10-15 minute, apoi se strecoară și se consumă cât timp este cald.

Ceaiul de lumânărică este, fără doar și poate, unul dintre cele mai eficiente remedii naturiste pentru tratarea astmului bronșic.