Patronul hotelului Hampton by Hilton construiește un cartier de lux, în zona Copou! Afaceristul Gheorghe Ionescu: „Va fi ceva ce nu este în Iași” – FOTO
În zona Copou este anunțat un nou proiect imobiliar ce aparține lui Gheorghe Ionescu, patronul hotelului Hampton by Hilton. În 2012, a primit avizul Consiliului Local, dar acum vrea să modifice proiectul pentru un complex de locuințe colective
Noi proiecte imobiliare sunt anunțate în zona Copou, mai precis, în apropriere de Aleea Sadoveanu, chiar în proximitatea restaurantului „La Castel”. Inițiatorul investiției este afaceristul Gheorghe Ionescu, patronul hotelului Hampton by Hilton. În zona amintită, deține o suprafață de teren de 18.679 de metri pătrați. În 2012, a inițiat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru construirea unui cartier de case, documentul fiind avizat în cadrul Consiliului Local. Între timp, afaceristul s-a răzgândit, vrea să construiască un complex de locuințe colective.
Așa că, recent, Primăria Iași a eliberat un certificat de urbanism pentru modificarea PUZ-ului din 2012. Astfel, afaceristul va relua tot procesul de avizare al proiectului. Conform primei documentații, Gheorghe Ionescu a obținut următorii indicatori urbanistici: procent de ocupare al terenului de 30 la sută, cu un coeficient de ocupare al terenului de 1. În edițiile trecute, a fost prezentat cazul de la Ambiance Residence, unde proprietarii s-au trezit cu apartamentele inundate, pentru că dezvoltatorul nu a efectuat lucrările de hidroizolație la acoperiș.
Patronul hotelului Hampton by Hilton anunță blocuri cu 3 etaje
Contactat telefonic, afaceristul Gheorghe Ionescu a precizat că certificatul de urbanism l-a obținut abia după 8 luni de la depunerea cererii.
„Am depus, pentru certificatul de urbanism, în octombrie, anul trecut. Avem în intenție să facem ceva deosebit. Va fi ceva ce nu este în Iași. Vor fi clădiri P+3. Vrem să păstrăm multă vegetație, să amenajăm spații de joacă pentru copii, iar locurile de parcare vor fi amenajate în subsol.
Vrem să fie un nou concept. Cel mai probabil, voi apela la credite bancare. Ne adresăm clienților cu venituri medii spre top. Toate le facem de lux, ne vom axa pe energia verde”, a precizat patronul Hampton by Hilton.
Proiectul a fost inițiat prin intermediul societății Inproiect SRL, unde Gheorghe Ionescu este unic asociat. În 2021, cifra de afaceri a societății a fost de 9,6 milioane de lei, cu un profit de 6 milioane de lei, datorii de 13,8 milioane de lei, cu un număr de 21 de angajați. În Copou, au fost semnalate probleme și la Newton Park, complex construit de afaceristul Bogdan Gheorghiu, unul dintre patronii clubului „Fratelli”.
Gheorghe Ionescu a construit ilegal un gard la vila din Copou
Patronul Hampton by Hilton a ajuns în atenția autorităților, în anul 2021. La vila din Copou, de pe strada Dumbrava Roșie, a construit un gard de beton, fără autorizație de construire. Afaceristul a construit gardul după ce a fost deranjat, nopți la rând, de clienții localurilor din zonă. Aflați în stare de ebrietate, clienții urinau pe proprietatea afaceristului care, la acel moment, era împrejmuită, parțial, cu un gard de plasă. După ce a construit gardul, și-a făcut apariția și Poliția Locală care a aplicat o amendă de 1.000 de lei pentru efectuarea lucrărilor neautorizate.
Ulterior, Gheorghe Ionescu a cerut intrarea în legalitate. Amplasamentul fiind în zona protejată a monumentelor istorice, avea nevoie și de avizul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice (CZMI). Recent, arhitecții din comisie au emis aviz pozitiv pentru intrarea în legalitate. Proprietatea lui Gheorghe Ionescu este compusă dintr-o suprafață de teren de aproape 1.000 de metri pătrați. Vila are regimul de înălțime D+P+1+M.