Patronii HoReCa din Grecia protestează față de rescricțiile date de Guvern. Și-au închis restaurantele pentru 24 de ore

de: Roxana Butuc
14:57, 17 nov. 2021

Din cauza înăspririi restricțiilor cauzate de numărul mare de infectări din Grecia, patronii a două restaurante au decis să-și închidă restaurantele în semn de protest.

Printre motivele invocate de aceștia, au fost legea privind accesul în restaurante doar a persoanelor vaccinate și lipsa ajutorului din partea statului luând în considerare pierderile suferite pe timpul pandemiei.

Șefii restaurantelor din Grecia fac grevă din cauza restricțiilor

Numărul mare de infectări din Grecia a dus la impunerea unor măsuri tot mai dure, pentru a încerca limitarea răspândirii noului coronavirus. Printre acestea, a fost introdusă și legea pentru ca doar persoanele vaccinate să aibă acces în magazine, restaurante, baruri, cafenele și orice spațiu public.

Pentru a se putea controla această situație, toti patronii care permit accesul persoanelor nevaccinate, vor fi amendați cu până la cinci mii de euro. Din această cauză, doi patroni au decis să-și sisteze activiatea pentru 24 de ore, în semn de protest față de aceste restricții.

O altă sursă de numulțumire este faptul că din cauza pierderilor suferite în perioada de pandemie, aceștia susțin că nu au primit niciun ajutor din partea statului.

Până în momentul de față, în ceea ce privește situația vaccinării populației, datele oficiale prezintă că 63% din totalul populației sunt imunizați împotriva noului coronavirus. De asemenea, au fost înregistrate peste opt mii de de persoane infectate cu COVID-19 iar dintre acestea, 85 au decedat.

Tot mai multe persoane din Grecia s-au vaccinat anti-COVID-19

În urma deciziei luate de Guvernul elen de a înăspri restricțiile, din cauza numărului tot mai mare de persoane infectate cu COVID-19, tot mai mulți oameni au decis să se imunizeze, astfel că, în prima săptămână din luna noiembrie, conform datelor oficiale, numărul persoanelor vacciante anti-COVID-19, s-a dublat.

„Principala noastră armă împotriva pandemiei este vaccinul”, a declarat ministrul sănătăţii, Thanos Plevris.

Cu toate acestea, măsurile luate nu se vor aplica și în cazul bisericilor din Grecia, mai exact se exceptează de la regula obligativității vaccinului în spațiile publice. Rămâne totuși obligația ca preoții să se supună aceleași legi ca angajații să se testeze de cel puțin două săptămâni și să aibă un test negativ.  În acest context, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei a făcut apel la toți  preoții și credincioșii, să se vaccineze. Cu toate astea, există o puternică opoziție în rândul clerului vis-a-vis de imunizarea împotriva noului coronavirus.