Patriarhul Irineu al Serbiei a fost confirmat cu noul coronavirus. Liderul, spitalizat de urgenţă
Patriarhul Irineu, liderul spiritual al Bisericii Ortodoxe a Serbiei (SPC), a fost spitalizat după ce a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, au anunţat miercuri seară reprezentanţii SPC, citaţi de DPA.
„Patriarhul Irineu a fost testat în cadrul unei proceduri de rutină… a fost testat pozitiv, deşi este asimptomatic şi se simte în general bine”, se afirmă într-un comunicat publicat pe site-ul SPC.
„Preafericitul părinte a fost internat la un spital COVID din Belgrad”, precizează acelaşi text, fără să ofere alte detalii.
Patriarhul Irineu al Serbiei, în vârstă de 90 de ani, a participat recent la o impresionantă slujbă religioasă ocazionată de înmormântarea unui alt prelat sârb, mitropolitul Amfilohie, care a murit după ce a contractat maladia COVID-19.
La acea înmormântare, care a avut loc weekendul trecut, au participat mii de persoane, iar multe dintre ele nu au purtat măşti sanitare.
Mai mulţi oficiali numiţi în viitorul guvern muntenegrean, inclusiv prim-ministrul desemnat Zdravko Krivokapic, s-au aflat printre participanţii care nu au respectat dispoziţiile sanitare.
Episcopul desemnat pentru a-i urma în funcţie mitropolitului Amfilohie în calitate de lider al SPC în Muntenegru, Ioanichie, a contractat la rândul lui maladia COVID-19 şi a fost spitalizat cu simptome de pneumonie.
Un proeminent medic din Muntenegru a declarat sâmbătă că acea ceremonie funerară, organizată pe durata a două zile, ar fi „un focar de îmbolnăvire” şi a îndemnat autorităţile să o interzică.