Patriarhul Daniel a fost de acord să susțină campania de informare asupra vaccinării anti-COVID-19! Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății
Duminică seara, 10 decembrie, Ministerul Sănătății a anunțat, prin intermediul unui mesaj postat pe rețeaua de socializare a instituției, că Patriarhul Daniel, liderul Bisericii Ortodoxe Române, a luat hotărârea de a susține campania de informare asupra vaccinării anti-COVID-19.
Încheiem duminica și această săptămână cu bucurie și cu multă speranță pentru creștinii ortodocși sau catolici din România și de pe întreaga planetă.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a anunțat că Biserica Ortodoxă Română va difuza materiale informative despre vaccinare în eparhii, printr-o broșură intitulată “Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură.”, se arată în mesajul transmis de Ministerul Sănătății.
„Papa Francisc a anunțat că se va vaccina imediat ce îi va veni rândul. Papa a spus: „Dintr-o perspectivă etică, cred că toată lumea ar trebui să se vaccineze. Este decizia etică pentru că pariezi cu sănătatea ta, cu viața ta, dar pariezi și cu viața celor din jurul tău.”
Numai împreună, indiferent de religie și credință, vom reveni la normalitate!”
Ministerul Sănătății a făcut acest anunț, în contextul în care înalții prelați ai țării noastre s-au contrazis constant în privința vaccinării preoților. Aceștia ar trebui să fie vaccinați în etapa a doua a campaniei de imunizare. Autoritățile au expediat deja mii de broșuri către bisericile din toată țara.
ÎPS Teodosie: “Eu am alergii și nu mă vaccinez”
Pe de altă parte, preoții din Arhiepiscopia Tomisului nu par dornici de imunizare. De exemplu, ÎPS Teodosie spune că nu se va vaccina, fiindcă are alergii.
“Eu am alergii și nu mă vaccinez”, a declarat acesta pentru Antena 3.
În prezent, nu există o statistică în ceea ce privește personalul clerical și ne-clerical care dorește să se vaccineze.
Papa Francisc se vaccinează săptămâna viitoare: „Există o negare sinucigașă pe care nu știu să o explic”
Papa Francisc a anunțat că se va vaccina împotriva COVID-19 și îi îndeamnă pe toți să facă același lucru, pentru a proteja atât viețile proprii, cât și pe ale celorlalți: „Săptămâna viitoare. Vom începe aici, la Vatican. Și eu m-am programat. Trebuie să facem asta”.
„Nu știu de ce unii spun că nu își vor face vaccinul pentru că e periculos. Dacă doctorii ne oferă ceva care funcționează, fără riscuri speciale, de ce să nu facem vaccinul? Există o negare sinucigașă pe care nu știu să o explic, dar trebuie să vă faceți vaccinul.
Cred că din punct de vedere etic toată lumea ar trebui să se vaccineze. Este o alegere etică, deoarece te joci cu sănătatea ta, cu viaţa ta, dar te joci şi cu viaţa altora.”, a explicat Papa Francisc