Prima pagină » International » Referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE a fost aprobat de Parlament
Referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE a fost aprobat de Parlament

Referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE a fost aprobat de Parlament

16 mai 2024, 19:40,
în International

Parlamentul a aprobat proiectul de hotărâre privind desfășurarea referendumului constituțional de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pe 20 octombrie, relatează Jurnal.md.

„Pentru” au votat 55 de deputați PAS. Socialiștii și comuniștii au solicitat excluderea de pe ordinea de zi a ședinței proiectul de hotărâre privind desfășurarea referendumului. Aceștia susțin că la moment nu există un consens politic privind acest referendum.

Referendumul are loc în aceeași zi cu alegerile prezidențiale

Referendumul constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost inițiat de președinta țării, Maia Sandu, și se va desfășura pe 20 octombrie, în ziua alegerilor prezidențiale.

Ce vor fi întrebați moldovenii la referendumul de aderare la UE
Întrebarea adresată cetățenilor va fi: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”

Proiectul de modificare a Constituției Republicii Moldova prevede completarea Constituției cu două alineate noi, prin care se reconfirmă identitatea europeană a poporului Republicii Moldova și a ireversibilității parcursului european al țării noastre. De asemenea, integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană va fi declarată drept obiectiv strategic al țării.

Documentul mai prevede completarea Constituției cu un nou titlu

Documentul mai prevede completarea Constituției cu un nou titlu – „Integrarea în Uniunea Europeană”. Astfel, se propune ca aderarea Republicii Moldova la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum și aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene să se realizeze de Parlament prin lege organică, iar prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și ale celorlalte acte juridice cu caracter obligatoriu ale Uniunii Europene să aibă prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Votul Parlamentului vine la mai puțin de o lună după ce Curtea Constituțională de la Chișinău și-a dat avizul pentru legea privind organizarea referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Maia Sandu a solicitat în decembrie anul trecut parlamentului moldovean să inițieze un referendum privind aderarea la UE. Ea a solicitat acest lucru în data de 24 decembrie, după ce Consiliul European a aprobat pe 14 decembrie începerea discuțiilor de aderare cu Rep. Moldova.

Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
redactia.ro
Se schimbă școala românească din temelii. Părinții riscă și închisoarea dacă nu respectă acest lucru.
Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
a1.ro
Reacția Irinei Columbeanu după ce mama ei a fost criticată că nu îl ajută pe Irinel Columbeanu. Ce a spus tânăra despre tatăl ei
Playtech.ro
Plaja la doar 60 de kilometri de Bucureşti care face furori în această perioadă. Nu este aglomerată şi poţi face plimbări cu barca
observatornews.ro
A vrut să plece în vacanţă în Grecia, dar a rămas fără bani şi fără cazare. Frauda care circulă pe Facebook
Playsport.ro
Unde sunt radarele fixe din România, detaliul esențial oferit de Poliția Română. Aici se...
Evz.ro
Cocktail de pesticide în farfurie: Topul celor mai contaminate alimente
realitatea.net
Testul IQ care le dă bătăi de cap elevilor de clasa a IV-a: câte triunghiuri sunt, de fapt, în imagine?
SportpeSurse
Marea gimnastă a României ajunsă măicuță la mănăstire. Cum a ajuns o speranță a sportului autohton să fie o figură importantă a Bisericii Ortodoxe
Playtech.ro
Oraşul mare din România cu cea mai ieftină chirie. Pentru 350 de euro poţi sta într-un apartament cu 4 camere aici
Dailybusiness.ro
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
RomaniaTV
Este anunţul momentului pentru milioane de români
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Avem Ordonanţa austerităţii. Se taie tot, iar UE cere mai mult. Lista măsurilor care se aplciă de urgenţă
redactia.ro
Cine este omul care și-a pierdut viața pe Transfăgărășan după ce a fost atacat de urs
ego.ro
I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 iulie 2025
05 iulie 2025