Părinţii riscă amenzi de 5.000 de lei dacă fac asta! Ce prevede noul regulament educaţional

de: BZI.ro
10:06, 06 sept. 2024

Din anul şcolar 2024-2025, părinţii riscă amenzi de 5.000 de lei dacă nu participă la ședințele cu diriginții. Cei care vor refuză semnarea contractelor cu şcoala sau grădiniţa ar putea să fie amendaţi cu sume între 1.000 si 5.000 de lei sau muncă în folosul comunităţii. Măsura este prevăzută în noile reguli impuse de ministra Educaţiei, Ligia Deca.

Părinţii riscă amenzi de 5.000 de lei dacă fac asta!

Părinţii care refuză semnarea contractelor cu şcoala riscă amenzi de 5.000 de lei pentru. Începând cu anul şcolar 2024-2025, părinţii care vor refuză semnarea contractelor educaţionale cu şcoala sau grădiniţa ar putea să fie amendaţi cu sume între 1.000 si 5.000 de lei sau muncă în folosul comunităţii.

Măsura este prevăzută în noile reguli impuse de ministrul Educaţiei, Ligia Deca. Practic, părinţii sunt obligați să participe la ședințele cu diriginții, să se asigure că elevii au o ținută decentă, dar și să înlocuiască obiectele distruse de copiii lor la școală. În plus, părintele, ar trebui să fie de acord cu servicii de consiliere pentru copil, în cazul în care acesta are nevoie.

Prevederile apar explicit la articolul 172 din regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ, ca fiind contravenții.

Potrivit articolului 172 din ROFUIP, următoarele fapte constituie contravenții, în măsura în care nu constituie infracțiuni, și se sancționează după cum urmează:

  • refuzul semnării contractului educațional de către părinte sau reprezentantul legal, se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei;
  • refuzul semnării contractului educațional de către directorul unității de învățământ, se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei, sau cu prestarea unei activități în folosul comunității.

Se introduce sala de detenție în școli

Începând cu anul școlar 2024-2025, Ministerul Educației din România va introduce oficial în școli „sala de detenție”, conform noului Statut al Elevului și Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP)..

Potrivit informării Ministerului Educației, elevii care deranjează orele de curs vor putea fi mutați într-un alt spațiu desemnat de școală pentru a desfășura activități complementare.

Această măsură necesită supravegherea elevului de către un alt cadru didactic sau personal auxiliar și informarea părintelui. Cadrul didactic poate decide relocarea elevului doar pentru propria oră de curs, iar pentru acea oră elevului nu i se va consemna absență

Introducerea sălii de detenție a stârnit o dezbatere publică intensă. Mai multe asociații ale elevilor au criticat măsura și au cerut eliminarea acesteia, susținând că sistemul de învățământ din România nu este pregătit pentru o astfel de schimbare radicală.

„Dispoziția în contextul actual încalcă dreptul elevilor la educație, eliminându-le disponibilitatea de a mai participa la orele de curs. Implementarea unei astfel de măsuri ar produce discrepanțe în sistemul educațional, diminuând motivația de a învăța, afectând performanțele școlare”, spune Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociația Elevilor din Timișoara (AETM), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Elevilor din Bacău (AEBC).

Președinta Consiliului Național al Elevilor (CNE), Bianca Ivan, a susținut prevederea, considerând-o o soluție pentru a evita situațiile în care elevii sunt dați afară din clasă și părăsesc incinta școlii.

Astfel, din anul şcolar 2024-2025, părinţii riscă amenzi de 5.000 de lei dacă nu participă la ședințele cu diriginții.