Părinții lui Vlad Pascu, tânărul care a produs accidentul la 2 Mai, au avut prima reacție. “Noi nu….”
Părinții lui Vlad Pascu, tânărul responsabil de accident în care opt persoane au fost grav rănite în stațiunea 2 Mai, în timp ce se află sub influența drogurilor, și-au exprimat pentru prima dată opinia în legătură cu gestul fiului lor.
Miruna și Mihai Pascu au decis să vorbească după patru zile de la tragedie, chiar în ziua în care vor avea loc înmormântările victimelor.
Părinții lui Vlad Pascu, prima reacție
Aceștia susțin că nu vor încerca să influențeze în niciun fel ancheta pentru a-l scoate basma curată pe fiul lor, ba mai mult vor ajuta familiile îndurerate cu bani.
„Nu există cuvinte prin care se ne exprimăm durerea și șocul provocate de această tragedie în care fiul nostru a fost implicat.
Înțelegem pe deplin situația, suntem părinți și suntem conștienți că nimic nu poate înlocui un copil. Pierderea unui copil este cea mai mare tragedie pe care un om o poate încerca.
Căutăm să găsim un echilibru și dorim să ne oferim sprijinul și susținerea pentru tratamentele medicale necesare pentru a veni în ajutorul familiilor greu încercate.
Nu încercăm să-l absolvim pe fiul nostru de rigorile legii, suntem conștienți de implicațiile pe care le va avea această tragedie asupra vieții lui și nu încercam să-l ferim de răspunderea pentru faptele sale.
Credem că este nevoie de comunicare, echilibru și de a găsi o soluție pentru a da prioritate urgențelor medicale prezente.
Sufletul ne este pustiit, trăim o suferință fără margini și nu căutăm o cale ”ușoară” pentru a ieși din ce avem de dus că părinți. Dumnezeu să ne ajute să putem duce această imensă povară”, au declarat părinții băiatului pentru hotnews.ro.
Aceștia au subliniat faptul că este singura declarație pe care o vor da public.
Detalii șocante despre Vlad Pascu au ieșit la iveală
În aceeași seară în care a pus vieții celor două victime pe care le-a lovit cu mașina, băiatul de 19 ani a fost oprit de două ori de către polițiști. Prima oprire a avut loc în cadrul unei acțiuni de conștientizare, în care i s-a recomandat să conducă mai prudent.
Ulterior, în urma unui apel la numărul de urgență 112, care a semnalat șofatul haotic a tânărului, acesta a fost oprit din nou de polițiști. Dupa ce a fost testat cu aparatul drugtest, Vlad a fost lasat sa plece deoarece nu prezenta niciun semn că ar fi consumat substanțe psihoactive.
După ce a părăsit secția de poliție, individul ar fi consumat droguri în Vama Veche, înainte de a se urcă în mașină și a provoca accidentul tragic soldat cu doi morți și trei răniți.
Tânărul avea un istoric de consum de droguri. În 2022, a fost deschis un dosar penal pe numele său după ce a fost prins cu 0,7 grame de cannabis asupra sa. Dosarul a fost închis rapid, invocându-se justificarea cheltuielilor de judecată în raportul cu cantitatea mică de droguri depistată.