Părintele Dan Damaschin organizează a doua ediție a festivalului caritabil „Inimo”. Iată care sunt artiștii ce vor urca pe scenă
În perioada 18-20 august 2023, ieșenii se pot distra alături de artiștii favoriți și pot ajuta în același timp. Părintele Dan Damaschin, alături de voluntari și sponsori, organizează cea de-a doua ediție a evenimentului caritabil „Inimo”. Scopul acestui eveniment este de a ajuta cât mai multe familii sărace din zona Iașului. Festivalul va avea loc pe Stadionul „Emil Alexandrescu”
Ideea acestui eveniment nu este străină de părintele copiilor, Dan Damaschin, care se implică de mulți ani într-o serie de evenimente caritabile ce vin în ajutorul multor suflete aflate în nevoie.
Părintele Dan Damaschin este cunoscut pentru implicarea sa în acțiuni de caritate. Faptele bune reprezintă o caracteristică a unei societăți civilizate. Părintele a fost inspirat de nevoile oamenilor din comunitate și a decis să organizeze evenimentul caritabil „Inimo” pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de un sprijin financiar.
„Acest eveniment devine tradiție și este un eveniment al faptelor bune, al copilașilor, al familiilor, al Iașului, ca centru cultural și spiritual. România are nevoie de astfel de manifestări. Mai multe lucruri m-au condus spre a face acest eveniment caritabil, dar cel mai evident este dorința mea de a ajuta copiii. Eu sunt tată a 4 copii și, fără să exagerez, sunt modelul a 10.000 de copii pe care îi avem în grija noastră. Un astfel de eveniment trebuie neapărat să existe, creșterea copiilor este o valoare fundamentală, fără de care lumea nu ar putea să existe”, declară părintele Dan Damaschin.
Anul trecut, la prima ediție a festivalului, peste 10.000 de copii proveniți din familii defavorizate au primit rechizite pentru școală.
Părintele Damaschin împreună cu echipa sa de voluntari lucrează constant pentru ca acest festival să aducă un zâmbet pe chipul copiilor neajutorați. Anul acesta, investiția va fi mult mai costisitoare, însă printre cei care vor ajuta sunt sponsorii care pentru această ediție s-au mobilizat în număr mult mai mare.
„Investiția pentru evenimentul caritabil ce a avut loc anul trecut a fost undeva la 200.000 de euro. Anul acesta va fi o investiție mai mare, fiind o desfășurare mai mare de forță. Vom avea mai mulți sponsori care ne vor ajuta să ducem acest eveniment la capăt. La această ediție vom avea o scenă mult mai premium, vom organiza activități educative pentru copii, activități pentru românii din diaspora și multe altele”, declară părintele Dan Damaschin.
Evenimentul se ridică la nivelul celor care vor urca pe scenă. Iată care sunt artiștii ce au confirmat prezența până în momentul de față
Preotul Dan Damaschin a mărturisit reporterilor BZI câteva nume de artiști care vor participa la festival. Printre ei se numără și Damian Drăghici, care i-a confirmat personal preotului Damaschin prezența.
„Voi da puțin din culise și vă voi spune ce artiști mi-au confirmat prezența la eveniment, până în momentul de față. Aceștia sunt Damian Drăghici, cu care am vorbit personal și mi-a confirmat prezența, Voltaj, Connect-R, Smiley și Direcția 5. Din fericire, anul trecut am avut oameni dragi aproape și am avut sprijin din partea artiștilor”, declară părintele Dan Damaschin.
Evenimentul „Inimo”, organizat de părintele Dan Damaschin, este ocazia perfectă pentru ieșeni de a se implica în ajutarea familiilor defavorizate. Prin eforturile sale, părintele Dan Damaschin arată că, oricât de mici sunt contribuțiile individuale, ele pot face diferența în viața altora.