Papa Francisc a lansat un apel la adresa șefului Bisericii Ortodoxe Ruse
Şeful Bisericii Catolice a lansat un apel la adresa şefului Bisericii Ortodoxe Ruse pentru a-şi uni eforturile în vederea încheierii ostilităţilor din Ucraina, transmite luni DPA.
„Fie ca Sfântul Duh să ne schimbe inimile şi să ne transforme în aducători ai păcii, în special în Ucraina răvăşită de război”, i-a scris papa Francisc în limba rusă patriarhului Kirill, cu ocazia Paştelui Ortodox.
De asemenea, papa Francisc i-a scris patriarhului rus despre „un nou răsărit” de care au nevoie oamenii din Ucraina, care să pună capăt „întunericului războiului”.
Patriarhul Kirill, care este un aliat ferm al preşedintelui rus Vladimir Putin, a susţinut invazia Ucrainei în ceremoniile religioase pe care le-a oficiat, notează DPA.
Într-un interviu oferit săptămâna trecută ziarului argentinian La Nación papa Francisc a precizat că întâlnirea cu liderul ortodox rus, prevăzută pentru luna iunie, la Ierusalim, a fost anulată.
Cei doi lideri religioşi au discutat ultima oară, printr-o conexiune video, la 16 martie, aminteşte DPA.
Conducătorul Bisericii Ortodoxe ruse, mesaj pentru încheierea războiului
Patriarhul Kiril a stropit cu apă sfinţită bucăţi de pâine de Paşte, cunoscută sub numele de ”kulişi” – într-o slujbă în exteriorul Catedralei Hristos Mântuitorul, la Moscova, sâmbătă, în ajunul Paştelui ortodox -, pentru a le trimite în regiunea ucraineană Donbas.
”Fie ca Dumnezeu să le dea acest dar de Paşte ca ajutorcelor care sunt implicaţi în acest conflict, să le potolească inimile, minţile şi sufletele, pentru ca acest război să se termine cât mai repede posibil şi ca pacea atât de aşteptată să domnească”, a spus el într-o rugăciune. Patriarul Chiril, un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, a anunţat că susţine intervenţia militară a acestuia în Ucraina. Această poziţie a împărţit Biserica Ortodoxă în lume. Kiril a vorbit sâmbătă despre necesitatea unei reconcilieri, însă nu a pus în discuţie şi nu a criticat această campanie militară. ”Fie ca Domnul să reconcilieze mai întâi poporul nostru în Ucraina, în Donbas, unde sângele curge în continuare”, a spus patriarhul, care consideră – la fel ca liderul de la Kremlin – că ruşii şi ucranenii formează un singur popor.
Papa Francisc: ”Sunt dispus să fac orice pentru a opri războiul”
Într-un context similar, amintim faptul că Papa Francisc a anunţat, vineri, 22 aprilie, că a anulat întâlnirea sa cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kiril. Întâlnirea dintre cei doi lideri creștini era programată să aibă loc în această vară la Ierusalim. De asemenea, Suveranul Pontif a precizat că este ”dispus să facă orice pentru a opri războiul” din Ucraina, iar Vaticanul face eforturi diplomatice în acest sens, potrivit News.ro.
În ceea ce îl privește pe Patriarhul Kiril, acesta a susţinut anterior războiul Rusiei din Ucraina, argumentând că paradele comunităţii gay au reprezentat unul dintre motivele invaziei ruse. Vechi aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, Patriarhul Bisericii Ruse este o figură religioasă importantă în țara în care religia ortodoxă este considerată o parte integrantă a identităţii ţării.
Papa Francisc a declarat pentru cotidianul argentinian La Nacion că relaţia sa cu Patriarhul rus este ”foarte bună”.
”Regret că Vaticanul a trebuit să suspende o a doua întâlnire cu Patriarhul Kiril, pe care o programasem pentru iunie, la Ierusalim. Însă diplomaţia noastră a înţeles că o întâlnire a celor doi în acest moment ar putea crea multă confuzie”, a declarat Suveranul Pontif.
Întrebat despre invazia Rusiei în Ucraina, liderul Bisericii Catolice a răspuns: ”Sunt dispus să fac orice pentru a opri războiul. Orice”.
Întrebat de ce nu a menţionat niciodată în mod public Rusia sau Putin, Papa Francisc a spus că ”un papă nu vorbeşte niciodată despre un şef de stat şi cu atât mai puţin despre o ţară, care este superioară (şef