Panică într-o comună din Iași! O ursoaică și doi pui, filmați în timp ce se plimbă pe stradă! Ce recomandă autoritățile – FOTO/VIDEO
Vestea că o ursoaică și doi pui au apărut ieri dimineață în comuna Ciohorăni, din Iași, a alertat autoritățile. Specialiștii recomandă populației să anunțe organele competente imediat ce văd animalele
O ursoaică și doi pui au apărut ieri dimineață în comuna Ciohorăni. Imediat ce s-a dat alarma, un echipaj de jandarmi s-a deplasat la faţa locului pentru intervenţie şi monitorizarea zonei în care animalele şi-au făcut apariţia. Este pentru prima oară când ursoaica și puii ajung în comuna Ciohorăni.
Localnicii au surprins câteva imagini cu animalele. Ursoaica a încercat să intre într-un magazin din comună, dar nu a avut succes. Apoi în curtea unui localnic și a rupt gardul, încercând să ajungă la cotețul cu porci. Nu a reușit, iar în cele din urmă s-a întors, în pădure, cu cei doi pui, fără a face victime.
„A plecat în pădure, spre Mogosesti Siret. Oamenii trebuie să fie atenți pentru că ar putea să se întoarcă la noi în comună. Noi am sunat la 112, au venit jandarmii, s-au luat măsurile specifice”, susține Simion Ticu, primarul comunei Ciohorăni.
Fondul de vânătoare din acea zona este administrat de Asociația Vânătorilor și Pescarilor din județul Iași.
„S-au luat măsurile prevăzute de lege. Au intervenit cei de la jandarmerie, pentru a asigura zona”, susține Gabriel Surdu, președintele AJVPS Iași.
O ursoaică și doi pui au apărut în comuna Ciohorăni, Iași
Specialiștii trag un semnal de alarmă și atenționează populația cu privire la pericolul la care se expune, dacă nu respectă niște reguli.
„Să anunțe autoritățile că să vină să ia măsurile necesare, să nu se apropie de ei, mai ales că e o ursoaicp cu pui care are instinctul de apărare. Să nu o sperie, pentru că o agită și devine nervoasă. Mai bine să-și caute ea calea pe unde să plece din zonă. Să nu o lovească și să nu arunce cu obiecte în ea, să nu încerce să prindă puii pentru că ursoaica va face tot posibilul pentru a-i elibera. Devine agresivă și, dacă rămâne puiul, ea se întoarce după pui. Populația să lase autoritățile să-și facă treaba”, susține Gabriel Doncean, directorul Direcției Silvice Iași.
Un urs a fost văzut anul trecut în comuna Dobrovăț
Reamintim faptul că, anul trecut, un urs a creat panică în rândul populației, după ce a apărut în pădurea din comuna Dobrovăț. Pe data de 14 iunie 2022 a fost semnalată prezența acestuia (Ursus arctos), specie sălbatică nespecifică acestei zone, în comuna Dobrovăț, Iași, pe rază fondului cinegetic nr. 44, denumit Pietrosu.
În primă fază, personalul silvic de teren a identificat doar urme ale acestei specii, la granița cu Iașul, iar în data de 14 iunie 2022 au fost surprinse pe cameră imagini cu un exemplar brun. Zona unde a fost identificat exemplarul este amplasată în fondul forestier proprietate publică a statului și se află în extravilanul comunei Dobrovăț, județul Iași, la aproximativ 5-6 km de satul Dobrovăț, și la 25 km față de municipiul Iași. Ursul nu a mai fost văzut din toamna anului trecut.
Pe de altă parte, dacă ieșenii văd ursoaica și cei doi pui, să sune imediat la 112.