Pandemia de coronavirus a luat aproape 14.000 de vieți în prima zi a anului

de: BZI.ro
19:59, 01 ian. 2021

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a semnalat vineri că în lume în ultimele 24 de ore au fost raportate 13.997 de decese asociate COVID-19, dintre care circa 6.300 au survenit în America şi aproximativ 5.900 în Europa, relatează agenţiile internaţionale de presă, conform agerpres.ro.

În Marea Britanie, unde luna trecută a fost descoperită o nouă tulpină mai contagioasă a coronavirusului SARS-CoV-2, au fost raportate vineri 53.285 de noi cazuri de COVID-19 şi 613 noi decese. Creşterea alarmantă a cazurilor de îmbolnăvire, explicată de autorităţile britanice prin această nouă tulpină, riscă să provoace un colaps al sistemului sanitar, astfel că vor fi reactivate spitalele de campanie.
Pe de altă parte, Marea Britanie se distinge prin avansul în campania de vaccinare, fiind singura ţară unde, pe lângă vaccinul produs de Pfizer-BioNTech, a fost autorizat şi cel produs de compania AstraZeneca, acesta urmând să fie administrat populaţiei britanice începând de luni, 4 ianuarie.

Deşi, conform testelor clinice, vaccinul AstraZeneca are o eficacitate mai redusă decât vaccinul Pfizer-BioNTech, guvernul de la Londra speră că prin vaccinarea rapidă a unui număr cât mai mare de persoane va reuşi să pună epidemia sub control.

Potrivit BBC, până vineri 944.539 de persoane din Marea Britanie au fost vaccinate cu prima doză de vaccin Pfizer-BioNTech. Însă o asociaţie a medicilor a criticat decizia guvernului de schimbare a planului de vaccinare, conform căruia pentru imunizarea a cât mai multe persoane în cazul ambelor vaccinuri a doua doză va fi administrată la 12 săptămâni după prima, deşi producătorul vaccinului Pfizer-BioNTech recomandă administrarea celei de-a doua doze din acest vaccin la 21 de zile după prima.

Între timp, Spania a anunţat prelungirea cu 14 zile a suspendării transporturilor aeriene şi navale cu Marea Britanie, ”din cauza incertitudinii privind extinderea noii variante de coronavirus”.

Tot vineri, compania farmaceutică germană BioNTech a anunţat că împreună cu partenerul ei american Pfizer caută soluţii pentru sporirea producţiei vaccinului lor împotriva COVID-19, avertizând asupra lacunelor în aprovizionare în Uniunea Europeană până când vor fi autorizate şi alte vaccinuri.

Vaccinul Pfizer-BioNTech este deocamdată singurul vaccin împotriva COVID-19 autorizat în Uniunea Europeană, dar autorizarea sa relativ târzie de către agenţia specializată a UE şi cantitatea redusă de vaccin comandată de Comisia Europeană – care şi-a asumat încheierea contractelor cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre – au ca efect un ritm lent de aprovizionare.