Panaramă la licitația pentru revitalizarea cartierelor din Iași, 1 milion de euro! Firma care face parcuri s-a trezit că trebuie să asfalteze. „Nu a venit nimeni, am fost noi mai proști”

de: evelina.chitoroaga
04:00, 26 mart. 2020

Municipalitatea nu găsește firmă care să revitalizeze cinci zone din oraș. Licitația a fost anulată. Unicul participant acuză că lucrările au fost subevaluate. Estimarea inițială era de 1 milion de euro

Probleme pentru revitalizarea unor cartiere din oraș. Recent, Primăria Iași a demarat o licitație pentru lucrări de execuție în cadrul proiectului „Oaza de verdeață din cartierul nostru – program comunitar de revitalizare a spațiilor publice abandonate/degradate de mici dimensiuni”. Valoarea estimată a proiectului este de 4,3 milioane lei, fără TVA, aproape 1 milion de euro. La procedură s-a prezentat o singură societate: Rulouri de Gazon SRL, condusă de către Ovidiu Marian Petrache și Gheorghe Cioboată. Fima are o cifră financiară de 11,6 milioane lei, profit de 1,9 milioane lei, cu un număr de 48 de angajați. Însă, procedura nu s-a derulat conform așteptărilor. Aceasta a fost anulată, iar reprezentanții Primăriei nu au oferit un punct de vedere

Participant: „Lucrările sunt subevaluate”

Contactat de către reporterii BZI, Gheorghe Cioboată a declarat că multe dintre lucrările ce urmau să fie prestate sunt subevaluate. Acesta s-a trezit că trebuie să asigure și lucrările de asfaltare, în condițiile în care firma se ocupă de amenajarea spațiilor verzi.

„Asta este, noi am renunțat, am pierdut 1.000 de euro. E și greșeala noastră că ne-am înfipt. Am văzut că trebuie să facem și asfaltări. Anumite lucrări sunt și subevaluate. Ar fi trebuit să vin cu bani de acasă. S-au facut calcule greșite. Cine reface planul, trebuie să fie cineva care știe. Dacă nu a venit nimeni la licitație, înseamnă că se știa de ce, numai noi am fost mai proști”, a precizat patronul societății Rulouri de Gazon SRL.

Finanțare europeană

Proiectul beneficiază de finanțare europeană. Sunt vizate 5 amplasamente: str. Egalității, nr. 27A, Aleea Prof. I. Simionescu, nr. 16A, str. Bradului, nr. 17A, str. Romană, nr. 37B, str. Butnari, nr. 13A. Suprafața totală a terenurilor depășește 10.000 metri pătrați.

„Revitalizarea a 5 terenuri degradate din municipiul Iași, prin: amenajarea de spații verzi, realizare alei pietonale, crearea de facilități pentru recreere pe terenurile amenajate, achiziționarea și montarea elementelor constructive de tipul foișoare, pergole, grilaje, grupuri sanitare, dotare cu mobilier urban, modernizarea străzilor care conduc în mod direct la terenul supus intervenției”, se arată în caietul de sarcini.