Pacienții dializați care au refuzat să se vaccineze au ajuns în stare gravă la Spitalul „C.I. Parhon” Iași. Unii au motivat că se tem de reacțiile adverse, alții nu cred că există Covid
Pacienții dializați care nu au dorit să se vaccineze ajung acum la Spitalul „C.I. Parhon” din Iași cu o formă gravă a infecției cu coronavirus. Un pacient a pierdut pentru cel puțin o lună posibilitatea de a beneficia de un transplant. Din motive personale, o parte dintre pacienții tratați pe stația de dializă a spitalului nu au dorit să se imunizeze
Trei pacienți care urmează tratamentul prin dializă în stația de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iași au fost confirmați pozitiv cu coronavirus. Aceștia au refuzat să se vaccineze anti-COVID-19 dintr-o serie de motive personale care au surprins medicii. Astfel, au rămas vulnerabili în fața bolii și și-au pus viața în pericol. Se pare că unii bolnavi, chiar și după un an de la debutul pandemiei COVID-19, nu cred în acest virus, în timp ce alții nu doresc să se vaccineze din frica posibilelor reacții adverse. Pe de altă parte, pacienții dializați care se infectează cu coronavirus, timp de cel puțin 30 de zile, nu mai pot fi acceptați pentru un transplant renal și dacă până la infectare au avut o stare generală bună, ulterior pot să își agraveze și mai mult afecțiunea de bază.
„Nu cred în Covid”, a fost unul dintre răspunsurile primite de la un pacient dializat care a refuzat vaccinul anti-COVID-19
Medicii de la Spitalul „C.I. Parhon” din Iași au precizat că circa 80 la sută dintre pacienți fie au trecut prin boală, fie s-au vaccinat anti-COVID-19 și sunt astfel imunzați. În această perioadă încearcă să informeze pe cât mai mulți dintre ei despre beneficiile vaccinării. După un an de la debutul pandemiei COVID-19, niciun medic nu s-ar mai aștepta la un bolnav care să se îndoiască de existența virusului SARS-CoV-19. Totuși, unii pacienți dializați nu au dorit să se vaccineze tocmai pentru că, au motivat ei, nu cred în coronavirus.
„Avem trei pacienți infectați cu coronavirus internați în sector. Sunt dintre cei care nu au dorit să se vaccineze anti-COVID-19 și care acum și-au pus viața în mare pericol. Așa cum bine știm, pacienții dializați fac parte din categoria cea mai vulnerabilă în fața infecției cu acest virus. Au activități în aer liber, au copii la școală… Riscul de infectare este la tot pasul. Am aflat motivele pentru care au refuzat să se înscrie pentru vaccinare. Unul dintre ei nu crede în COVID-19, altul din motive religioase a luat această decizie, iar celuilalt i-a fost frică de eventualele efecte adverse după administrarea vaccinului”, spune dr. Ionuț Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iași.
Pacienții dializați își riscă șansele de a beneficia de un transplant renal
Scăderea resimțită în luna februarie 2021 față de perioada octombrie – decembrie 2020 i-a bucurat pe medicii de la Spitalul „C.I. Parhon” din Iași. Anul trecut erau internați în medie 20-25 de pacienți COVID-19 pe zi, în timp ce în prezent media zilnică este de 3-5 bolnavi. Cei care se află pe listele de așteptare pentru a beneficia de un transplant renal dacă se infectează cu coronavirus nu mai pot fi acceptați pentru o astfel de intervenție cel puțin 30 de zile. Medicii le explică faptul că, dintre cei vaccinați anti-COVID-19, niciunul nu s-a mai îmbolnăvit cu acest virus și că reacțiile adverse au fost ușoare și tratate rapid. Beneficiile înclină balanța în defavoarea riscurilor.
„Sunt internați la momentul de față trei pacienți dializați care nu au dorit să se vaccineze: un pacient de 36 de ani, care are doi copii, un alt bărbat de 52 de ani și o pacientă în vârstă de 70 de ani. Pacientul în vârstă de 52 de ani are starea generală bună, din păcate însă, odată cu infectarea cu coronavirus nu va putea beneficia pentru cel puțin o lună de zile de un transplant de rinichi. Acesta a fost contactat pentru ultima intervenție de acest gen, însă nu a fost compatibil. Din cauza bolii nu se mai poate realiza un transplant în cel puțin patru săptămâni. Acum urmează să vedem cum va evolua infecția cu SARS-CoV-2 și care va fi starea lui de sănătate dacă va scăpa de boală”, încheie medicul ieșean.