Ostropel de pui cu usturoi (se poate si fara usturoi) – o reteta pe placul tau

de: Echipa Bzi.ro
12:03, 31 iul. 2018

Are un gust deosebit, iar usturoiul ii da o aroma placuta, dar se poate prepara si fara usturoi. Este foarte usor de preparat si abunda de vitaminele atat de necesare organismului nostru, pentru a functiona in parametrii optimi. Reteta difera de la o zona la alta, ea fiind imbogatita cu multe legume si diferite condimente in raport de gustul fiecaruia…

Ingrediente: 600 g de aripi de pui, 500 g puple de pui, 2 cepe, 1 ardei gras, 1 ardei capia, 1 capatana de usturoi, 1 legatura patrunjel verde, 1 crenguta de cimbru, 100 ml de ulei, 1 lingurita de boia dulce, piper, 1 foaie de dafin, sare, 8 rosii bine coapte.

Cum se prepara? Spalam bine carnea de pui si daca are puf o parlim si o taiem bucatele. Ceapa se curata, se spala si se taie fideluta. Ardeii ii curatam de cotoare si seminte, spalandu-i bine cu apa, si ii tocam si pe ei tot fideluta. Rosiile le spalam si le trecem prin sita ca sa le separam de pielite si de seminte. Curatam usturoiul si il pisam impreuna cu un praf de sare. Intr-o cratita punem uleiul si dam drumul la foc sa se incinda putin uleiul in care punem carnea de pui si o lasam sa se rumeneasca.

Dupa ce carnea s-a rumenit, o scoatem si o punem intr-un bol. In uleiul in care am rumenit carnea adaugam ceapa si ardeii. Lasam sa se patrunda legumele si peste ele adaugam sucul de rosii. Le lasam sa fiarba la foc mic pana scad. Punem legumele si carnea intr-un vas termorezistent iar peste ele adaugam cimbrul, piperul, boiaua si potrivim gustul cu sare. Bagam la cuptor pentru 20 de minute. Dupa 1o minute turnam si usturoiul peste carne si mai lasam 10 minute. Acum ca ostropelul este gata il servim alaturi cu o portie de mamaliguta, iar familia cu siguranta va cere si a doua portie.