Orașul Mariupol a fost cucerit de armata rusă. Vladimir Putin a făcut anunțul – VIDEO
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis că orașul Mariupol a fost cucerit de armata sa. Șeful de la Kremlin a apreciat că forţele sale au preluat ”cu succes” controlul asupra oraşului ucrainean.
De asemenea, liderul rus a ordonat asedierea ultimilor combatanţi ucraineni şi nu luarea cu asalt a oţelărei Azovstal, în care s-au baricadat, relatează AFP.
Orașul Mariupol a fost cucerit de soldații ruși
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a menționat că finalul activității de eliberare a orașului ucrainean Mariupol a fost un real succes. De asemenea, nu se vrea luarea cu asalt a oțelăriei Azovstal. În acest vast complex industrial se află în continuare 2.000 de militari ucraineni, potrivit Ministerului rus al Apărării.
”Sfârşitul activităţii de eliberare a Mariupolului este un succes”, îi spune Vladimir Putin ministrului său al Apărării Serghei Şoigu, după ce îi spune că o luare cu asalt a Azovstal ”nu este potrivită” şi că este necesar ca ”zona (să fie asediată) în aşa fel încât să nu treacă nici măcar o muscă”.
”Consider că asaltul propus al zonei industriale nu este potrivit. Vă ordon să-l anulaţi”, îi spune Putin.
”Trebuie să ne gândim (…) la viaţa şi la sănătatea militarilor şi ofiţerilor noştri. Nu trebuie să intrăm în aceste catacombe şi să ne târâm sub pământ”, continuă el.
”Blocaţi toată această zonă în aşa fel încât să nu treacă nici măcar o muscă”, subliniază el.
În altă ordine de idei, Vladimir Putin le-a promis să le ”salveze viaţa” celor care se predau.
”Propuneţi încă o dată tuturor celor care nu au depus armele să o facă. Partea rusă le garantează salvarea vieţii şi tratarea cu demnitate”, declară Putin.
Ce a transmis primarul oraşului Melitopol
Ivan Fedorov, primarul oraşului Melitopol, nu se mai află în momentul de față sub controlul armatei ruse. Oficialul s-a deplasat la Roma la o lună după ce a fost eliberat și a menționat că „au fost șase zile periculoase pentru că am înțeles că pentru ruși viața mea și a civililor valorează zero”.
Reamintim faptul că Ucraina a declarat că Ivan Fedorov a fost răpit pe data de 11 martie 2022, după ce forțele ruse au cucerit Melitopol, oraş situat la vest de orașul asediat Mariupol, în regiunea sudică pe care Rusia a reușit să îl cucerească. Kievul a anunțat eliberarea primarului Fedorov în cadrul unui schimb de prizonieri la data de 16 martie.
Rusia, care își numește în continuare acțiunile din Ucraina o „operațiune militară specială”, nu a făcut nici un comentariu cu privire la detenția primarului sau la schimbul de prizonieri raportat de Ucraina.
De asemenea, în data de 16 aprilie, înainte de a participa la slujba din ajunul Paștelui, Fedorov s-a întâlnit cu Papa Francisc și cu cardinalul Pietro Parolin, secretarul de stat al Vaticanului. Primarul ucrainean a declarat că a cerut Vaticanului să intervină pentru a garanta coridoare umanitare pentru Mariupol, care s-a confruntat cu bombardamente devastatoare.
Având în vedere că orașul Mariupol a fost cucerit, cel mai probabil Vladimir Putin va avea o nouă declarație prin care să anunțe rezultatele armatei ruse.