Orașul din România care are șomaj zero și este în continuă dezvoltare. 1000 de locuri de muncă sunt disponibile

de: Mirela Todosi
13:00, 11 mart. 2024

Puțini sunt cei care știu orașul din România care are șomaj zero și este în continuă dezvoltare. Singura problemă în această localitate este faptul că nu se găsește forță de muncă. Autoritățile din orașul cu zero șomaj au anunțat că 1000 de locuri de muncă sunt disponibile.

Orașul din România care are șomaj zero și este în continuă dezvoltare

Chișineu-Criș nu este singurul oraș din Arad cu rată de șomaj zero și în criză de muncitori. Și în Sebiș, un orășel de 5.000 de locuitori, există 1.000 de firme care caută angajați.

Singura problemă în această localitate este faptul că nu se găsește forță de muncă. Autoritățile locale sunt dispuse să apeleze la mână de lucru din Asia sau Africa.

Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), rata șomajului în ianuarie 2024 a fost, în România, de 5,7%, în creștere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna decembrie 2023. Alarmant este faptul că numărul șomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna ianuarie a anului 2024 a fost de 472.000 persoane, în creştere atât față de luna precedentă (458.900 persoane) cât şi faţă de aceeași perioadă a anului precedent (453.100 persoane).

Altfel stau lucrurile când vine vorba de oraşul Chişineu-Criş. Conform primarului, investiţiile private au contribuit, alături de fondurile europene şi guvernamentale atrase de administraţia locală, la o triplare a bugetului local în ultimii trei ani, de la 35 de milioane de lei la 106 milioane de lei. Oraşul Chişineu-Criş are peste 4.000 de angajaţi doar în companiile multinaţionale, fără să îi includă pe cei din servicii, firme locale sau instituţii.

Ce se întâmplă cu indemnizația de șomaj

Guvernul a promis mai mulți bani anul acesta pentru șomeri. Tinerii care vor să se angajeze anul acesta vor primi un ajutor financiar de la stat. România este ţara cu cei mai mulţi tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani, care nu lucrează dar nici nu sunt ocupaţi cu educaţia, cu studiul sau cu urmarea unor studii superioare sau măcar liceale.

Ministerul Muncii a anunțat că în acest an va oferi mai multe prime de mobilitate, precum de încadrare – maximum 55 lei/zi, timp de 12 luni, pentru tinerii care se încadrează în muncă la o distanţă mai mare de 15 km de domiciliu; de instalare -12.500 lei pentru tinerii care îşi schimbă domiciliul pentru că şi-au găsit un loc de muncă la o distanţă mai mare de 50 km de domiciliu; de relocare – 900 lei/lună, timp de 36 luni; pentru acoperirea a 75% din cheltuielile de locuire, dar nu mai mult de 900 de lei, pentru tinerii care îşi schimbă domiciliul pentru că şi-au găsit un loc de muncă la o distanță mai mare de 50 km de domiciliu.

Stimulentul de 1.000 lei este acordat tinerilor şomeri neindemnizaţi. Ministerul Muncii mai acordă prima de inserţie de 1.794 de lei pentru absolvenţii din evidenţele ANOFM care îşi găsesc un loc de muncă în termen de 60 de zile de la absolvire. Se acordă jumătate din primă la angajare, jumătate după 12 luni. De asemenea, Ministerul Muncii a mai precizat că va acorda subvenții pentru angajatorii care aleg să încadreze tineri în diverse categorii. Tineri absolvenți de învățământ primesc o subvenție de 2.250 lei/lună, pe o perioadă extinsă de 12 luni.