Opțiunea Wizz Flex este disponibilă pentru 1 euro până duminică, 21 iunie
Opțiunea Wizz Flex este disponibilă pentru 1 euro până duminică, 21 iunie. Wizz Air, compania de transport aerian low-cost din Europa Centrală și de Est linie anunță astăzi o promoție pentru serviciul Wizz Flex care poate fi achiziționat la costul de 1 euro în cazul rezervărilor efectuate în perioada 19-21 iunie 2020 pentru zboruri ce vor fi operate în perioada iunie-august 2020.
Opțiunea Wizz Flex
Prin adăugarea opțiunii Wizz Flex la rezervare, pasagerii se pot asigura că, în cazul în care intervin schimbări de planuri ori pur și simplu doresc să călătorească la o altă dată, pot să modifice rezervarea cu orice alt zbor Wizz la alegere. Sperăm că oferirea acestei măsuri suplimentare de protecție pentru rezervările pasagerilor va aduce o sentiment de siguranță în aceste vremuri incerte, au transmis reprezentanții Wizz Air.
Companiile low-cost cer aeroporturilor reducerea taxelor
Principalele companii low-cost din Europa fac presiuni asupra aeroporturilor să reducă taxele, în schimbul reluării zborurilor. Transportatorii spun că își vor îndrepta zborurile spre acele aeroporturi care vor cere cele mai mici taxe și cer acorduri pe mai mulți ani.
Companiile aeriene low-cost Wizz Air, Ryanair şi easyJet cer reducerea pe o durată îndelungată sau chiar scutirea de la plata taxelor percepute de aeroporturi, potrivit unor scrisori consultate de Reuters. Aeroporturile care vor oferi cele mai mici taxe vor beneficia de mai mult trafic, afirmă companiile.
Wizz Air a trimis luna trecută o „cerere de oferte” către aeroporturi, precizând că este gata să îşi restructureze afacerile şi să introducă „modificări semnificative care vor provoca o realocare a capacităţilor între aeroporturi”. Wizz Air a adăugat că „ofertanţii sunt rugaţi să trimită oferte de preţ pentru un acord pe trei ani” în care să fie prevăzută o singură taxă care să înlocuiască mai multe taxe care se percep în prezent pentru decolare, aterizare, parcarea avioanelor şi securitate.
Puterea companiilor aeriene low-cost
În ultimele două decenii, călătoriile cu avionul în regim low-cost au crescut semnificativ în Europa, pe măsură ce transportatorii s-au concentrat pe aeroporturile secundare, multe dintre ele deţinute de autorităţile locale. Criticii au acuzat însă operatorii low-cost că beneficiază de subvenţii, variind de la taxe pe aeroport mai mici şi până la publicitate pentru turism.
Puterea pe care o au companiile aeriene low-cost asupra aeroporturilor pe care operează este unul din principalele lor avantaje în raport cu transportatorii aerieni tradiţionali, alături de o mai mare flexibilitate când vine vorba de reducerea costurilor şi restructurarea personalului.
Criza economică va aduce cu sine „o tranziţie dinspre transportatorii cu costuri mari spre low-cost”, a prognozat recent directorul general de la Wizz Air, Jozsef Varadi, care a spus că transportatorul ungar va analiza fiecare aeroport în parte pentru a obţine condiţii mai bune. „Aeroporturile vor fi disperate să acopere această capacitate”, a adăugat Varadi.
Reuters subliniază că solicitările formulate de Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, merg mult mai departe decât cele ale rivalilor. „Ryanair Group va da prioritate acelor aeroporturi care vor accepta măsuri de reducere a raportului factor de încărcare/costuri”, a subliniat compania irlandeză într-o scrisoare trimisă luna trecută, după care a solicitat o scutire completă de la plata taxelor de aeroport până în luna octombrie şi reduceri semnificative care să se prelungească pentru încă un an. Recent directorul general de la Ryanair, Michael O’Leary, le-a spus investitorilor că operatorul este interesat să obţină „reduceri posibile doar odată în viaţă din partea aeroporturilor”.