Operație de prelevare de organe la Spitalul de Neurochirurgie din Iași – UPDATE, VIDEO
În aceste momente, medicii din cadrul Spitalului de Neurochirurgie din Iași fac o operaţie de Prelevare de organe de la un pacient. Momentan nu se cunosc cu exactitate detaliile operaţiei. Această practică este una comună atunci când un pacient moare iar medicii au acordul rudelor sale.
Vorbim despre faptul că o asemenea prelevare de organe poate salva multiple vieţi.
Pentru a efectua prelevarea de organe a fost necesară intervenţia mai multor echipe. În cazul prelevării organelor de la Spitalul de Neurochirurgie au intervenit 3 echipe din Iaşi, Tg. Mureş şi Belgia.
Echipa ieşeanăa este formată din medicii din două unităţi medicale, Spitalul Sf. Spiridon şi Spitalul Dr. C. I. Parhon. Cadrele medicale din Tg. Mureş şi Belgia au sosit de dimineaţă în Municipiul Iaşi.
Astăzi au fost prelevate cordul, ficatul, plămânii, rinichii şi corneea. Cordul va ajunge la Tg. Mureş la un pacient de 40 de ani.
Ficatul, rinichii şi corneea vor rămâne în Iaşi. Plămânii vor fi duşi în Belgia. Echipele sunt formate din patru medici din Belgia, 4 din Tg. Mureş. De la Spitalul Sf. Spiridon echipa este condusă de dr. Lupaşcu Cristian, alături de dr. Vasiluta Ciprian şi dr. Zavara Mihai. De la Parhon, echipa este condusă de dr. Adelina Miron.
În altă ordine de idei, echipele nu au avut posibilitatea să aducă pacientul din Tg. Mureş să se facă transplantul la Iaşi. Cordul va fi transportat de un avion, a transmis Raluca Neagu Movilă, coordonatoarea Centrului de Transplant Regional.
A fost prima prelevare din acest an la Iaşi, de la un donator de 42 de ani, de la care s-au preluat toate organele, respectiv cordul care a fost preluat la Tg Mureș, plămânii de o echipă din Belgia, ficatul s-a transplantat în cursul zilei de ieri în spitalul Sf Spiridon şi rinichii tot în cursul zilei de ieri s-au transplantat la Spitalul Parhon din Iași și corneea urmează să fie transplantata astăzi la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi. De asemenea, mulțumim pe această cale echipei din Belgia care a fost extraordinar de binevoitoare şi a acceptat să transporte cordul la Tg Mureș întrucât din cauza condițiilor meteo necesita condiții speciale de zbor iar ei au avut această posibilitate. Pacientul donator a suferit un traumatism cranio cerebral
Doi pacienţi cu insuficientă renală și dializaţi de la Parhon de 27 şi 31 de ani au primit cei doi rinichi.
Iar ficatul la un pacient de 53 de ani cu ceroza hepatică. a explicat coordonatorul Centrului de Transplant Regional.