Opera Națională Română din Iași anunță premiera spectacolului „Madama Butterfly” de Giacomo Puccini

de: BZI.ro
11:26, 26 nov. 2024

În foaierul Operei Naționale Române din Iași are loc o conferință de presă dedicată celei de-a treia premieră a anului, „Madama Butterfly” de Giacomo Puccini, care va încheia programul artistic al lunii noiembrie.

„Sunt mândru că mă aflu astăzi aici. Până acum, am avut onoarea de a realiza șapte premiere la Iași, iar acest lucru îmi aduce o mare bucurie. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest parcurs extraordinar”, a declarat dirijorul David Crescenzi.

„Madama Butterfly este rolul cel mai iubit din repertoriul meu și, totodată, cel care mă provoacă cel mai tare. Ce mi-aș dori să vă rămână în minte despre acest personaj este că reprezintă copilul interior din fiecare dintre noi, copilul care crede cu toată inima în oameni. Povestea Madamei Butterfly este mai tragică decât orice altă poveste din operele lui Puccini, iar eu voi încerca să redau cât mai sincer și mai aproape de adevăr toate emoțiile și sentimentele acestui personaj pentru Pinkerton”, a declarat soprana Bianca Mărgean.

Opera Națională Română din Iași anunță premiera spectacolului „Madama Butterfly” de Giacomo Puccini

La eveniment participă managerul interimar al Operei Naționale Române din Iași, Andrei Fermeșanu, coordonatorul artistic Florin Guzgă, dirijorul David Crescenzi, soprana Bianca Mărgean, soprana Lavinia Mamot și Alexandra Marian, asistent regie.

Opera „Madama Butterfly” revine pe scena ieșeană după mai bine de 40 de ani de la ultima sa premieră. Reprezentațiile programate pe 27, 29 și 30 noiembrie 2024 marchează un moment special pentru publicul iubitor de muzică clasică.

Repetiția generală, programată pentru astăzi, 26 noiembrie, la ora 18:30, va fi deschisă publicului, oferind astfel o oportunitate suplimentară de a savura acest spectacol extraordinar.

Spectacolul beneficiază de o distribuție remarcabilă, care îmbină soliști invitați cu artiști ai Operei ieșene, alături de corul și orchestra instituției, conduși de dirijorul David Crescenzi.
Rolul principal, Madama Butterfly, va fi interpretat de soprana Bianca Mărgean. Alături de ea, tenorul Liviu Indricău va da viață personajului Pinkerton, iar baritonul Cezar Octavian Ionescu își va face debutul în rolul Sharpless. Repertoriul este completat de alte debuturi notabile, precum Andrei Yvan (Bonzo), Olivian Andrișoae (Yamadori), Alexandru Savin (Goro), Angelica Solomon (Kate Pinkerton) și Victhor Alexandru Gireadă în rolul copilului.

„Vă invit să fiți alături de noi la aceste trei spectacole extraordinare, deoarece nu știm când vom mai avea ocazia să le prezentăm în viitorul apropiat. Vă asigur, atât în calitate de artist, cât și ca manager al acestei instituții, că vor fi trei seri pline de emoție, pe care dorim să vi le transmitem și să le păstrați în suflet pentru mult timp”, a declarat Andrei Fermeșanu, managerul interimar al Operei Naționale Române din Iași.

Opera „Madama Butterfly” este considerată una dintre capodoperele lui Giacomo Puccini, îmbinând momente de intensă emoție cu pasaje de o delicatețe rară. Publicul ieșean va avea ocazia să redescopere povestea tragică de iubire dintre Cio-Cio-San și Pinkerton, într-o producție care promite să impresioneze prin muzică, interpretare și scenografie.
Această premieră, care încheie programul lunii noiembrie, reconfirmă rolul Operei Naționale Române din Iași ca un centru cultural de referință în peisajul artistic național.