Stagiunea 2024-2025 a Operei Naționale Române din Iași va fi deschisă duminică. Prima reprezentație a stagiunii, „Magia serii în sunet și lumină”, va avea loc pe esplanada Palatului Culturii, cu începere de la ora 20:00, și va putea fi urmărită gratuit.
Spectacolul, dedicat Centenarului Giacomo Puccini, are în program o selecție de arii, coruri și pagini orchestrale din creația genialului compozitor italian.
Regalul artistic va fi susținut de invitați speciali și soliști ai teatrului liric ieșean, alături de Corul și Orchestra Operei Iași. Dirijor va fi maestrul David Crescenzi.
„Magia serii în sunet și lumină”, care ajunge în acest an la a XIII-a ediție, va fi pigmentată și de spectaculoase jocuri de lasere și focuri de artificii.
În această lună, Opera Națională Română din Iași va mai oferi publicului încă opt spectacole. Iată programul acestora:
10 septembrie – Concert la Palat;
18 și 19 septembrie – „Turandot”, de Giacomo Puccini;
20 septembrie – „Historia de un amor” – seară de tangouri;
22 septembrie – „Indiile galante”, de Jean-Philippe Rameau;
25 septembrie – „Don Giovanni”, de Wolfgang Amadeus Mozart;
28 și 29 septembrie – „Lacul lebedelor”, de Piotr Ilici Ceaikovski.
Biletele de intrare la evenimentele amintite pot fi achiziționate de pe site-ul operaiasi.ro și de la Agenția Operei, care este situată în foaierul instituției.