ONU anunță că există riscul producerii unui accident la centrala nucleară de la Zaporojie

de: BZI.ro
22:32, 05 iul. 2022

Agenția Organizației Națiunilor Unite (ONU), care este specializată în sectorul nuclear, a avertizat astăzi, 5 iulie, că fiecare zi care trece reprezintă creșterea riscului unui accident la centrala atomoelectrică ucraineană de la Zaporojie, care a fost ocupată de către forțele ruse în urmă cu patru luni, informează agenţia EFE.

„Sunt foarte preocupat de condiţiile de lucru, extrem de stresante şi dificile, în care conducerea şi personalul ucrainean operează centrala. Fiecare zi care trece creşte riscul să se producă un accident sau un incident de securitate”, a atenţionat directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, informează Agerpres.

Atacul asupra centralei de la Zaporojie a provocat un incendiu de proporții

Directoriu AIEA a amintit că războiul provocat de agresiunea rusă în Ucraina a dat naștere unui „pericol fără precedent”, iar asaltul care a avut loc la data de 3 martie asupra centralei de la Zaporojie a provocat un incendiu care a determinat AIEA să declare cel mai ridicat nivel de alertă după accidentul din 2011 de la centrala japoneză Fukushima.

Războiul din Ucraina pune în pericol securitatea surselor de radiaţii, a distrus infrastructuri, a cauzat pagube depozitelor de deşeuri nucleare şi ameninţă să provoace pagube şi centralelor atomoelectrice, a mai spus Rafael Grossi, vorbind în cadrul unei conferinţe la Viena.

AIEA ajută autoritățile ucrainene

El a amintit că AIEA ajută autorităţile ucrainene, atât de la distanţă cât şi cu misiuni pe teren, şi a insistat că încearcă să organizeze o vizită de asistenţă tehnică la Zaporojie, cea mai mare centrală atomoelectrică din Europa şi asupra cărei Ucraina nu mai are în prezent niciun control.

Cu câteva zile în urmă, reprezentanții AIEA au transmis că agenția a pierdut din nou conexiunea cu sistemele sale de supraveghere care monitorizează materialul nuclear de la centrala Zaporojie, pentru a doua oară în luna iunie.

Ce este AIEA

AIEA este o organizație independentă, cu caracter interguvernamental, care servește drept punct focal global pentru cooperarea în domeniul nuclear și asistă statele membre în planificarea și utilizarea științei și tehnologiei nucleare în scopuri pașnice, facilitând transferul de tehnologii pentru susținerea dezvoltării statelor membre. Are sediul la Viena. În prezent, cuprinde 172 de state membre. AIEA este condusă de un Director General, ambasadorul Rafael Mariano Grossi (Argentina).