„Omul fara insusiri”, povestea din spatele capodoperei lui Robert Musil
Robert Mathias Edler von Musil a fost un scriitor austriac. Capodopera care l-a si consacrat in spatiul literar si cultural german, Omul fara insusiri (germ. Der Mann ohne Eigenschaften, 1930-1933), l-a plasat printre cei mai importanti romancieri ai secolului XX, alaturi de Marcel Proust (In cautarea timpului pierdut) si James Joyce (Ulise).
La 8 aprilie 1928, Musil publica in cotidianul Der Tag un extras din viitorul roman Omul fara insusiri, intitulat „Cacania. Un fragment” .
Prima versiune a operei magistrale a lui Musil apare in 1930, avand 630 de pagini. In martie autorul depusese manuscrisul la Editura Rowohlt care va scoate pentru inceput 5000 de exemplare. Cu ocazia unui interviu dat ziarului rus de la Moscova, Novy Mir, Musil marturisea ca lucreaza la „un tablou satiric si utopic al culturii occidentale moderne”.
Primul volum al Omului fara insusiri apare in octombrie. In decembrie, scriitorul Thomas Mann il declara in revista literara Das Tagebuch romanul anului. Volumul al doilea apare in 1933, an in care, dupa venirea lui Hitler la putere, Musil paraseste Germania si se stabileste la Viena. Diferendul cu Editura Rowohlt il face sa caute un alt editor. In ciuda elogiilor de care romanul s-a bucurat in Franta, din partea lui Jean Paulhan si Bernard Groethuysen, La Nouvelle Revue Française refuza publicarea sa in integralitate (Musil a refuzat cenzurarea anumitor pasaje). Doar doua capitole sunt publicate in revista franceza Mesures, alaturi de textele altor mari scriitori.
La 16 noiembrie 1934, Musil face o lectura publica a romanului sau la Zürich, la care asista si Thomas Mann care va scrie ulterior in Jurnalul sau : „Inalt nivel al romanului lui Musil, comparabil cu Proust”. Scriitorul Wolfgang Ystade, intr-un interviu acordat ziarului Deutsche Zeitung din 20 noiembrie 1935, regreta ca premiul Nobel de literatura i-a fost acordat lui Luigi Pirandello si nu lui Robert Musil. Il propune de altfel ca viitor candidat.
La 6 februarie 1936, Musil anunta editorului Rowohlt aparitia celui de-al treilea volum al Omului fara insusiri, care va ramane neterminat. Victima a unei indispozitii in urma unei bai in Diana Bad din Viena, Musil incearca sa obtina in zadar o pensie din partea statului.
Vezi si Ratacirile lui Mihai Eminescu odata cu revenirea in tara
In 1937, Musil intrerupe orice colaborare cu editorul Rowohlt. Noul editor, Bermann-Fischer, relanseaza al doilea volum din Omul fara insusiri. Un capitol din roman este publicat in ianuarie in revista editata de Thomas Mann in exil, Maß und Wert. Este ultima publicatie a lui Musil din timpul vietii.
Opera capitala a lui Musil, Omul fara insusiri este un roman dens, amestecand impresii fugitive si un soi de intelectualism greu accesibil publicului larg. Decupajul in trei volume apartine de fapt ultimului editor Adolf Frisé, in editia publicata la 10 ani dupa moartea autorului, in 1952. Musil il publicase initial in doua volume, primul in 1930, sub titlul Der Mann ohne Eigenschaften (de fapt, Omul lipsit de vreun caracter specific), al doilea in 1933, sub titlul Catre dominatia militara sau Criminalii. Catre sfarsitul vietii, Musil a mai adaugat 50 de capitole, din care editorul va compune un al treilea volum dupa moartea autorului. In ultima editie, din 1978, al doilea volum va cuprinde si capitolele din volumul al treilea.
Asa cum remarca Marie-Louise Roth, Musil a inceput redactarea acestei monumentale lucrari foarte devreme, iar „definitivarea sa (…) l-a ocupat in intregime pe scriitor” in ultimii ani ai vietii. Omul fara insusiri retraseaza peregrinarile lui Ulrich in interiorul unei societati burgheze muribinde. Ulrich este de fapt intermediarul prin care Musil insusi judeca si analizeaza lumea cu personajele sale. Caracteristica acestor personaje este ca fiecare in parte reprezinta in felul ei o idee, ceea ce l-a facut pe Stéphane Gödicke sa califice opera lui Musil drept un „roman polifonic”.