Prima pagină » Local » Omul de afaceri Silviu Stegariu, arestat preventiv pentru 30 de zile pentru tentativă de omor

Omul de afaceri Silviu Stegariu, arestat preventiv pentru 30 de zile pentru tentativă de omor

15 dec. 2021, 15:32,
în Local

Curtea de Apel Iaşi a transmis o decizie de ultima oră. Afaceristul Silviu Stegariu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

„Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi, nr.292/ JDL,din data de 10.12.2021, pronunţată în dosarul nr. 6611/99/2021 , încheiere pe care o desfiinţează în integralitate. Rejudecând cauza: Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi, în consecinţă : În baza art. 226, alin.1,2 C.p.p. rap la art. 223, alin.2 C.p.p. ia fata de inculpatul STEGARIU SILVIU, măsura arestării preventive pe o durata de 30 de zile, începând cu data de 15.12.2021 ?i până la 13.01.2022 inclusiv. În baza art.230 alin 1,2 C.p.p. se va emite de îndată mandat de arestare preventivă. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate către stat vor rămâne în sarcina acestuia Definitivă. Pronunţată azi, 15.12.2021 , prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei”, potrivit Curții de Apel.

Un afacerist din județul Iași, Silviu Stegariu, era vizat în ancheta efectuată de oameni legii după un incident destul de grav. Inițial, polițiștii din Pașcani au făcut cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe. După ce au fost analizate leziunile victimei, oamenii legii au schimbat încadrarea juridică, iar dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. Procurorii au făcut cercetări pentru tentativă de omor, în cazul afaceristului Silviu Stegariu, însă acesta a fost lăsat în libertate de judecători. Totuși, anchetatorii ieșeni au contestat decizia la acel moment.

Autoritățile ieșene, alertate printr-un apel la 112

Pe 25 noiembrie 2021, autoritățile ieșene au fost alertate printr-un apel la 112 cu privire la faptul că tractoristul Constantin Cristian Lodbă (47 de ani) se află într-o baltă de sânge, după ce ar fi fost înjunghiat pe un câmp din localitatea Strunga. Cei care ar fi sunat la 112 ar fi fost colegi de-ai victimei. La fața locului s-au deplasat echipaje medicale și de Poliție. Victima a fost preluată și dusă la Spitalul Pașcani, după care a fost transferată la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului „Sfântul Spiridon”, din Iași. Tractoristul a fost la un pas de moarte din cauza leziunilor suferite, el fiind supus unor intervenții chirurgicale.

Polițiștii au declanșat ancheta pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, până la emiterea unui certificat medico-legal. După ce doctorii au constatat că viața victimei a fost pusă în pericol, oamenii legii au schimbat încadrarea juridică în cea de tentativă de omor. Potrivit unor surse judiciare, în urma unui conflict spontan, victima ar fi fost înjunghiată cu un obiect ascuțit-înțepător (cuțit) în zona coapsei, sângerând abundent după ce i-ar fi fost atinsă artera femurală. Pe de altă parte, reprezentanții Agrocom Strunga au precizat, într-un comunicat, că „Silviu Stegariu nu este parte activă și nici angajat al companiei, iar, la data de 25.11.2021, nu a acționat în reprezentarea societății”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`