OMS vrea reintroducerea măştii de protecţie, în spaţiile deschise şi închise
Noul val de infectări cu coronavirus a creat îngrijorare. Astfel, în acest context, OMS vrea reintroducerea măştii de protecţie, atât în spaţiile deschise, cât şi în cele închise.
Astăzi, reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au cerut Guvernelor să analizeze şi să reintroducă setul de măsuri restrictive.
OMS vrea reintroducerea măştii de protecţie, după creşterea numărului cazurilor de Covid-19
OMS a cerut la nivel mondial să se introducă încă odată obligativitatea purtării măştii de protecţie. Organizaţia avertizează că virusul SARS CoV-2 „circulă în mod liber” şi că numărul deceselor este inacceptabil de mare. În această situaţie a recomandat guvernelor să ia măsuri, precum obligativitatea purtării măştii de protecţie şi ventilarea spaţiilor închise.
Liderul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a menţionat că subvariantele Omicron continuă cu repeziciune să genereze noi valuri de îmbolnăviri, spitalizări şi decese în întreaga lume. Chiar dacă foarte multe state au renunţat în totalitate la restricţiile privind coronavirusul, directorul general al organizaţiei a subliniat că pandemia „nu este nici pe departe încheiată”.
„Sunt îngrijorat de faptul că numărul cazurilor de COVID-19 continuă să crească – punând o presiune suplimentară asupra sistemelor de sănătate şi a lucrătorilor din domeniul sănătăţii, care sunt încorsetaţi. Sunt, de asemenea, îngrijorat de tendinţa de creştere a numărului de decese”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat de Sky News.
Medicii, speriaţi de noua variantă Covid-19 – Centaurus
Medicii de pretutindeni sunt îngrijoraţi de faptul că a apărut o nouă variantă a Covid-19, şi anume Centaurus. Aceasta a fost descoperită pentru prima oară în India, în luna mai a acestui an.
Oamenii de ştiinţă susţine că BA.2.75 sau supranumita Centaurus ar putea fi capabilă să se răspândească mult mai uşor şi mai rapid. De asemenea, aceasta poate ocoli imunitatea oferită de boală sau vaccin.
„Nu sunt atât mutațiile exacte, ci mai mult numărul/combinația. Este greu de prezis efectul atâtor mutații care apar împreună. Este greu de prezis efectul atâtor mutații care apar împreună și care dau putere virusului atunci când se manifestă împreună. Este cu siguranță un potențial pericol pentru ceea ce urmează după BA.5.”, a declarat dr. Tom Peacock, virolog la Imperial College London.
Experții afirmă că apariția variantei Omicron, anul trecut, după ce s-a crezut că Delta va reprezenta punctul maxim de evoluție pandemică, și extinderea noilor variante arată că virusul nu poate fi ținut sub control prin același plan care s-ar aplica în caz de gripă.
În plus față de vaccinare, planurile pe termen lung ar trebui să includă măsuri suplimentare pentru a se preveni infecțările și reinfectările, care să aibă în vedere sisteme de ventilație îmbunătățită, filtrare sau sterilizare a aerului în spații închise, teste suplimentare, precum și perioade de izolare care să reducă răspândirea îmbolnăvirilor.
Mai mult decât atât, chiar dacă nu a luat amploare în alte state, extinderea în India sugerează că cel mai probabil acolo va deveni o problemă, a adăugat dr. Peacock.
„În mod clar se extinde în India, dar India nu are prea multe cazuri de BA.5 și încă nu este clar cât de bine face față împotriva acestei variante”, a spus el.
Având în vedere că OMS vrea reintroducerea măștii de protecție, compania Moderna a dezvoltat un booster care poate anahila toate subvariantele Covid-19.