Oficialii de la Universitatea „Cuza” din Iași, solicitare de ultimă oră pentru Ministerul Educației

de: Valentin Hutanu
02:00, 08 nov. 2022

Universitatea „Cuza” din Iași, solicitare importantă pentru Ministerul Educației. Membra Consorțiului Universitaria solicită ca instituția-cheie în analizarea plagiatelor, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, să nu fie desființată prin proiectul Legii învățământului superior. În perioada 3-5 noiembrie 2022, Consorţiul s-a întâlnit la Sibiu în formula sa extinsă, Universitatea „Lucian Blaga” fiind gazda reprezentanților celor nouă instituţii de învăţământ superior

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, membră a Consorțiului Universitaria, solicită ca instituția-cheie în analizarea plagiatelor, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), să nu fie desființată prin proiectul Legii învățământului superior. Asta cer cele mai mari universități din România, reunite în Consorțiul Universitaria la Sibiu, cu ministrul Educației, Ligia Deca. Rectorii universităților au solicitat printre altele și eliminarea din proiectul de lege a posibilităţii de renunţare la titlul de doctor.

Universitatea „Cuza” din Iași, solicitare importantă pentru Ministerul Educației

CNATDCU, entitatea academică ce poate solicita ministrului Educației retragerea unui titlu academic, era propusă pentru desființare în proiectul Legii educației. Aceasta urma să fie înlocuită de CNETSI, comisie cu rol de instanță de apel. Tot ca instanță de apel cer și rectorii din Universitaria să fie viitorul CNATDCU, în privința problemelor de etică și integritate din doctorate, potrivit solicitărilor.

„În perioada 3-5 noiembrie 2022, Consorţiul Universitaria s-a întâlnit în formula sa extinsă la Sibiu, Universitatea «Lucian Blaga» fiind gazda reprezentanţilor celor nouă instituţii de învăţământ superior. În contextul nevoii realizării unui cadru legislativ modern, care să răspundă atât provocărilor cu care se confruntă sistemul naţional de educaţie, cât şi tendinţelor europene şi globale, Consorţiul Universitaria face un nou apel la dialog şi la cooptarea experţilor săi în definirea cadrului legislativ din România”, arată cei din Universitaria.

Cele mai importante universități din România, membre ale Consorțiului Universitaria

Consorțiul Universitaria cuprinde următoarele instituții: Academia de Studii Economice (ASE) din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), Universitatea din Craiova, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Universitatea „Ovidius” din Constanța. Propunerile agreate de Consorţiul Universitaria au fost prezentate şi discutate de către reprezentanţii Consorţiului cu Ligia Deca, ministrul Educaţiei, într-o întâlnire care a avut loc sâmbătă, 5 noiembrie, după cum menționează reprezentanții universităților.

Reprezentanţii Consorţiului Universitaria consideră că experienţa şi expertiza specialiştilor din cele nouă universităţi partenere sunt cruciale pentru a identifica cele mai bune soluţii pentru învăţământul românesc, atât universitar, cât şi preuniversitar.

„Rezoluția Rectorilor” de la Sibiu! Ce propun marile universități din țară

În urma reuniunii de la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu au apărut următoarele puncte cuprinse în „Rezoluția Rectorilor”:

„Politicile publice în domeniul învăţământului superior şi al cercetării trebuie să fie bazate pe evidenţe, nu pe considerente istorice subiective. Solicităm abandonarea sistemului nefundamentat economic de finanţare a învăţământului superior şi asigurarea unui sistem pentru finanţarea de bază, în funcţie de coeficienţii de finanţare calculaţi, pornind de la costurile reale per student, pe domenii şi pe cicluri de studii, respectiv revizuirea sistemului de indicatori pentru finanţarea suplimentară, argumentarea relevanţei fiecăruia asupra performanţei academice, a cercetării, a responsabilităţii sociale a universităţilor, precum și asigurarea reprezentării proporţionale, în funcţie de numărul de cadre didactice şi de studenţi în forurile consultative din sfera învăţământului superior. Desemnarea membrilor comisiilor consultative la nivel naţional, exclusiv dintre cadrele didactice titulare, cu statut confirmat de universitatea de apartenenţă”.

Bugetarea şi finanţarea multianuală pentru proiecte de investiţii multianuale şi renunţarea la plafoanele pentru cheltuieli materiale determinate

Mai departe, entitățile academice solicită și redefinirea unei liste unice la nivel naţional a domeniilor şi specializărilor strategice, listă valabilă în toate politicile publice şi programele de finanţare, în concordanță cu contextul european şi cu strategiile naţionale. Definirea unei liste de domenii strategice pentru formarea cadrelor didactice pentru sistemul naţional de educaţie (cele cu deficit de cadre didactice, precum ştiinţele exacte şi ştiinţele naturii, dar şi unele domenii emergente, nou apărute pe piaţa muncii).

Finanţarea prioritară a domeniilor strategice pentru sistemul de educaţie prin proiecte de tipul masteratului didactic. Integrarea mai eficientă la nivel naţional a cercetării cu învăţământul superior şi crearea unui ecosistem al cercetării, eficient şi performant. Acordarea diplomelor de doctor la nivelul universităţilor, dar menţinerea CNADTCU cu un rol redefinit.

Eliminarea din proiectul de lege a posibilităţii de renunţare la titlul de doctor, respectiv bugetarea şi finanţarea multianuală pentru proiecte de investiţii multianuale şi renunţarea la plafoanele pentru cheltuieli materiale determinate de nivelul execuţiei bugetare din urmă cu doi ani, care nu încurajează dezvoltarea universităţilor.