Ofertă de 5 milioane de euro pentru Valentin Mihăilă! „Un club important din Europa oferă chiar și 7 milioane”

de: evelina.chitoroaga
04:00, 15 nov. 2019

Valentin Mihăilă poate pleca pe o sumă impresionantă de la Universitatea Craiova. Silviu Bogdan, fostul manager al centrului de juniori al oltenilor, susține că pe masa echipei lui Victor Pițurcă există o ofertă de 5 milioane de euro pentru internaționalul U21.

„Un club important din Europa e gata să ofere minimum 5 milioane de euro pe Mihăilă. Iar oferta poate merge până la 7 milioane de euro. Dar, așa cum îl știu pe Mihai Rotaru, el nu-i va da drumul! Cel puțin până la vară nu va pleca sigur”, a spus Silviu Bogdan, citat de Oltenia TV.

Nu se pot fura jucătorii

Înainte de această dezvăluire, Victor Pițurcă anunțase că recordul deținut de plecarea lui Alexandru Mitriță la New York City (8 milioane de euro) poate să cadă în viitorul apropiat.

„Nu se pot fura jucătorii, nu sunt în buzunar jucătorii. Dacă are bani să-i cumpere, fără probleme. Avem destui care îl pot depăși pe Alex Mitriță ca preț de transfer”, a spus Pițurcă. Ilie Dumitrescu a fost cucerit de noua „perlă” a Universității Craiova, Valentin Mihăilă.
„Acest jucător are ceva ce nu au mulți jucători în România, plecarea de pe loc. Îmi place. Nu există un asemenea jucător la noi în campionat. Dați-mi un exemplu, nici măcar la FCSB nu există. La viteză, e peste Coman. Cred că e cel mai bun din România”, a spus Dumitrescu