Obiceiuri și tradiții legate de Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, ultima sărbătoare mare a anului bisericesc

de: Redacția BZI
02:00, 29 aug. 2022

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este ultima sărbătoare mare din anul bisericesc, fiind prăznuită pe 29 august. În această zi de sărbătoare, creştinii ortodocşi postesc, pe o de o parte pentru a nu se asemănă cu Irod care, din cauza ospățului fără măsură, a cerut ca Salomeea să-i danseze și i-a dat la schimb capul Proorocului Ioan Botezătorul, iar pe de altă parte pentru a duce o viață înfrânată, așa cum a dus și Sfântul. Creștinii ortodocși respectă o serie de obiceiuri și tradiții legate de Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, bătrânii ținând post negru în această zi

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este o sărbătoare încărcată de semnificație eshatologică, prin care ni se relevă că toți cei care au crezut în pocăința vestită de Sfântul Ioan Botezătorul au ajuns în Împărăția Cerului. Alte două sărbători cu semnificație eshatologică sunt Schimbarea la Față a Domnului și Adormirea Maicii Domnului. Sfinții Părinți au rânduit ca toate cele 3 sărbători să fie prăznuite în luna august, ultima lună a anului bisericesc.

Creștinii ortodocși respectă cu sfințenie o serie de obiceiuri și tradiții legate de Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, bătrânii ținând post negru în această zi

Cine a fost Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului

Irodiada îl ura de moarte pe Ioan Botezătorul, astfel că a sfătuit-o pe Salomeea ca drept răsplată pentru dansul său să ceară capul proorocului

Sfântul Ioan Botezătorul a văzut lumina zilei în Cetatea Orini, în familia preotului Zaharia și a Elisabetei. Mama sa se trăgea din semiția lui Aaron. Ioan Botezătorul s-a născut cu 6 luni înainte de Iisus Hristos, nașterea sa fiindu-i vestită lui Zaharia de către Arhanghelul Gabriel. Deoarece nu a dat crezare celor spuse de către arhanghel, Zaharia a rămas mut până la botezul fiului său. O lungă perioadă din viața Sfântului Ioan Botezătorul ne este necunoscută. Cunoaștem doar că s-a retras în pustiu, unde a trăit o viață plină de nevoințe. După aceasta, a primit poruncă să înceapă să predice venirea lui Iisus. Astfel, Ioan Botezătorul a avut atât rolul de a-i pregăti pe oameni pentru venirea lui Iisus Hristos, cât și de a-l descoperi lumii ca Mesia și Fiul lui Dumnezeu.

Ioan Botezătorul a fost întemnițat, deoarece îl mustrase pe Irod pentru viața sa desfrânată cu Irodiada care era soţia fratelui său. În seara în care capul Sfântului a fost tăiat, Irod îşi sărbătoarea ziua de naştere. Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat pentru Irod și oaspeții săi, astfel că împăratul i-a promis că îi va îndeplini orice dorință. Irodiada îl ura de moarte pe Ioan Botezătorul, astfel că a sfătuit-o pe Salomeea ca drept răsplată pentru dansul său să ceară capul prorocului. Irod s-a cutremurat când a auzit dorința sa, însă a dat totuși poruncă să fie tăiat capul acestuia. Capul Prorocului Ioan Botezătorul a avut o istorie aparte, fiind de 3 ori pierdut și de 3 ori aflat. Prima și a doua aflare a capului se sărbătoresc pe 24 februarie, iar cea de-a treia aflare fiind prăznuită pe 25 mai.

Vinul simbolizează sângele lui Ioan Botezătorul, iar varza nu se consumă, deoarece se crede că pe varză ar fi fost tăiat capul său, care a fost prezentat pe o tipsie la cererea Salomeei

Ce obiceiuri și tradiții legate de Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul respectă creștinii ortodocși

În această zi, oamenii mai țineau cont și de un alt obicei, ferindu-se de a tăia sau mânca fructe și legume cu formă rotundă

În ziua Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, în popor există credința că nu trebuie să se folosească cuțitul, toate alimentele fiind rupte cu mâna. De asemenea, creștinii ortodocși începeau un post numit „de la cruce până la cruce” care se sfârșea pe 14 septembrie, cu prilejul Înălțării Sfintei Cruci. Deși acest post nu este consemnat în calendar, se crede că el avea rolul de a-i curăța pe cei care au săvârșit omoruri sau alte păcate grave. În această zi, oamenii mai țineau cont și de un alt obicei, ferindu-se de a tăia sau mânca fructe și legume cu formă rotundă. În popor mai există obiceiul ca în această zi de sărbătoare să se nu se bea vin roșu și să nu se mănânce varză. Vinul simbolizează sângele lui Ioan Botezătorul, iar varza nu se consumă, deoarece se crede că pe varză ar fi fost tăiat capul său care a fost prezentat pe o tipsie la cererea Salomeei.

Aceste obiceiuri și tradiții legate de Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul nu sunt consemnate în Sfânta Scriptură, prin urmare nu este obligatoriu să fie respectate.