Oana Zăvoranu s-a împăcat cu Alex Ashraf. Soțul vedetei s-a întors acasă și au renunțat la divorț

de: Radu Vasiluta
14:04, 06 nov. 2023

Oana Zăvoranu s-a împăcat cu Alex Ashraf, iar acesta s-a întors acasă și a hotărât să mai dea o șansă mariajului lor. Despărțirea lor a fost scandaloasă, după ce vedeta l-a acuzat pe partenerul ei că a înșelat-o și că i-ar fi cheltuit banii cu amantă. Astfel, Oana Zăvoranu susține că l-a iertat pe Alex și a renunțat la divorț.

Oana Zăvoranu și Alex Ashraf au început să aibă o relație din anul 2013, iar trei ani mai târziu aceștia au făcut pasul cel mare și și-au spus „DA” în fața lui Dumnezeu. Cu toate acestea, în vară a avut loc despărțirea celor doi, fapt confirmat de vedetă abia în septembrie. Mai mult, între cei doi a avut loc un adevărat scandal, potrivit Viva.ro.

Oana Zăvoranu s-a împăcat cu Alex Ashraf

Oana Zăvoranu și Alex Ashraf au decis să se împace, după ce vedeta l-a acuzat pe soțul ei că a înșelat-o și că ar fi cheltuit jumătate de milion de euro, din banii ei, cu amanta. Ei bine, se pare că cearta celor doi nu a durat foarte mult, căci Oana Zăvoranu l-a iertat pe Alex Ashraf. Partenerul vedetei a confirmat la Xtra Night Show că s-a împăcat cu soția sa, iar Zăvo a avut și ea o reacție pe social-media.

Oana Zăvoranu a ținut să își arate sentimentele față de soțul ei, așa că la secțiunea InstaStory a scris: „Te iubesc!”.

„Da, m-am împăcat cu diva, normal. Dar sunt împăcat cu Oana de mai mult de o lună. Dragostea întotdeauna învinge, ce pot să spun. Am avut o discuție, am vorbit în toată perioada asta amândoi, am ajuns la un numitor comun și ne-am împăcat. Simplu, am renunțat la divorț. Doi oameni care sunt îndrăgostiți și se iubesc cu adevărat se împacă și trec peste orice impas”, a declarat Alex Ashraf.

În cadrul intervenției de la Xtra Night Show, Alex Ashraf nu a scăpat de întrebarea delicată, cu privire la acuzațiile că ar fi cheltuit banii Oanei Zăvoranu, pe cadouri scumpe pentru alte femei.

„Nu confirm că am cheltuit din averea Oanei Zăvoranu, din banii familiei, da, confirm, că am făcut o grămadă de chestii, care e problema. Regret, îmi pare rău. Mă interesează să construiesc un viitor cu Oana”, a mai spus soțul Oanei Zăvoranu.

Ce spunea Oana Zăvoranu despre amanta soțului ei

În urmă cu două luni, Oana Zăvoranu a oferit detalii despre divorțul de Alex Ashraf. Potrivit declarațiilor vedete, Ashraf avea o amantă de un an și jumătate și chiar i-ar fi achiziționat acesteia diverse bunuri, casă și mașină, din banii ei.

„Am dovezi. Sunt împreună de un an jumate, i-a luat casă și mașină din banii mei, i-a făcut și operații estetice, tot pe banii mei. Din păcate, nu a apreciat nimic din ce a avut de la mine. Când a văzut că începem să avem probleme, i-a cumpărat ei casă și mașină. Cât a fost sub aripa mea, eu l-am protejat. Știu că mulți oameni din presă știau de mult ce se întâmplă, dar nu au scris ca să mă protejeze pe mine. Și pentru asta vă mulțumesc.

El acum face totul pe banii soției, adică pe banii mei. Casă, mobilă, mașină, operații estetice. Serios. Am dovada. A cheltuit 162 de mii de euro cu ea, din banii mei. Nu m-ar fi deranjat dacă ar fi fost o femeie ok, o femeie normală, dar vă las pe voi să aflați și să scrieți cu ce se ocupă această domnișoară”, a declarat Oana Zăvoranu în urmă cu două luni.