Oana Roman s-a despărțit de Marius Elisei! Acesta i-a luat afacerea familiei
Oana Roman trece prin cea mai grea perioadă! Vedeta a anunțat despărțirea de Marius Elisei în urmă cu puțin timp! El a plecat cu afacerea familiei, iar aceasta nu a mai avut ce să mai facă, potrivit spuselor sale pe Instagram
Oana Roman s-a despărțit de Marius Elisei!
Doar câteva zile mai sunt până la Crăciun, însă suntem nevoiți să anunțăm o nouă separare în showbiz! În urmă cu doar câteva minute Oana Roman a anunțat pe pagina sa de socializare că ea și cu Marius Elisei s-au despărțit, iar totodată acesta a plecat de acasă și cu afacerea familiei!
Vedeta a povestit pe pagina sa de socializare că proiectul cu haine pe care l-a avut și pe care l-a promovat intens pe contul său de socializare a fost pe numele lui Marius Elisei.
Ea s-a ocupat de promovarea produselor, în timp ce toate actele erau făcute pe numele soțului ei. Deși mărturisește că niciodată nu s-a pus vorba în neîncredere, iată că acum soțul său a decis să pună punct mariajului și totodată să ia cu el și proiectul în care ea s-a implicat atât de mult timp!
”Eu nu am avut niciodată o implicare în actele societății care era în spatele acestui proiect, am mers pe încredere. Am muncit din prima zi, a fost pe profit din prima săptămână datorită vouă… Nu a fost îndeajuns. Eu am considerat că e un proiect comun de familie, se pare că am fost singura care am gândit așa. Nu s-a mai putut altfel. Am hotărât să închei, firma, site-ul a rămas pe numele soțului meu. Nu am avut niciun câștig de pe urma acestui proiect. El va continua nu știu sub ce formă, dar nu mai am nicio legătură cu acest proiect.”, a spus Oana Roman pe contul său de socializare despre cele întâmplate!
Soțul vedetei a plecat de acasă cu afacerea familiei!
Vedeta a ținut să precizeze că această decizia nu a fost a ei, deoarece ea mereu și-a dorit să aibă o familie, însă cel care a ajuns la concluzia că trebuie să pună punct a fost chiar soțul ei, după cum povestește pe Instagram!
”Practic nu am avut de ales. Nu a fost decizia mea, nu a fost dorința mea. Eu am făcut tot ce am putut, ce am demonstrat că pot, am făcut-o pentru noi ca familie, n-a fost de ajuns.” , a mai spus Oana Roman pe contul său de socializare!
Totodată, vedeta a ținut să-și informeze fanii că de acum este o mamă singură și va face tot ce e posibil pentru a-și putea crește fetița și să se concentreze pe educația acesteia, fără tatăl ei care a decis să plece de acasă nu singur, ci cu afacerea familiei!
”Am înțeles că nu se mai poate merge mai departe și o să-mi văd de drumul meu, atât din punct de vedere al vieții profesionale cât și personale. Cred că e cea mai bună decizie și cea mai corectă. Eu trebuie să mă concentrez să-mi văd de acest copil minunat pe care îl am și să-mi văd de viața mea”, a mai spus Oana Roman pe Instagram!