Oana Roman, reacție neașteptată la adresa lui Vladimir Putin în urma atacurilor către Ucraina
Oana Roman este una dintre vedetele care nu s-a sfiit să vorbească despre situația alarmantă care este la nivel European, după ce Rusia a trimis trupele armate să atace Ucraina chiar de la primele ore ale dimineții. Ce injurii i-a adus îndrăgita vedeta președintelui rus, Vladimir Putin, prin intermediul rețelelor de socializare!
Încă de la primele ore ale dimineții, după ce s-a aflat că Rusia a atacat Ucraina, Oana Roman nu a ezitat și a vorbit cu marea ei comunitate despre acest aspect, însă nu s-a oprit aici, ci a venit cu numeroase insulte la adresa președintelui rus.
Oana Roman, injurii la adresa lui Vladimir Putin în urma atacurilor către Ucraina
Recent, Oana Roman a făcut o serie de declarații despre ceea ce înseamnă, de fapt, războiul, cât și despre cei care susțin aceste decizii luate de Vladimir Putin, care au dus la sute de decese până în aceste momente.
Vedeta a explicat că ceea ce se întâmplă nu este deloc normal și a precizat că este cu adevărat uimită cum unii oameni din comunitatea ei consideră că Vladimir Putin a luat măsurile necesare. Prin intermediul contului ei personal de Instagram, Oana Roman le-a transmis un mesaj destul de dur atât acestor persoane cât și președintelui rus:
„Am făcut câteva story-uri mai devreme despre război și mi-a fost adus în atenție faptul că există oameni în România care explică că Putin este un șmecher minunat și NATO o mizerie. Și mai grav este că la aceste postări râd persoane care se presupune că sunt sănătoase la cap. Mi se pare asolut periculos. Nu poți admira un dictator criminal scăpat de sub control. Sunt total împotriva cenzurii, dar în cazul acestor oamneni periculoși aș introduce cenzura. (…) Este un act criminal care nu poate fi salutat de nimeni pe lumea asta. Nu ai cum să admiri așa ceva. (…) Un război armat înseamnă vicitme, copii, părinți, bătrâni oameni care mor. Ești bolnav la cap, ești bolnav psihic dacă nu înțelegi cu un lucru de genul ăasta nu trebuie să se întâmple. Omori oamneni, distrugi familii, distrugi destine, nu ai cum să admiri un astfel de comportamnet. Refuz să cred că am așa ceva la mine în comunitate”, sunt declarațiile vedetei de pe pagina persoanlă de Instagram.
Oana Roman, speriată de război!
Oana Roman nu s-a sfiit și a declarat chiar la primele ore ale dimineții că războiul care este într-o amplă desfășurare în Ucraina, o sperie groaznic. Vedeta a precizat că la fel s-a întâmplat și în urmă cu 100 de ani, moment în care au fost înregistrate numeroase victime.
Mai mult decât atât, se teme pentru viitorul distrus al generațiilor noi, care au fost nevoite să se confrunte cu o epidemie de virus de mai bine de doi ani, iar acum stau sub amenințarea unui război.
„Ne-am culcat în pace și ne-am trezit în război. Aceasta este realitatea pe care o trăim din nefericire. Această generație practic, în 2 ani am trait o pandemie și începutul unui război. Practic asta s-a mai întâmplat peste 100 de ani. Mă rog nu este un război mondial, dar este un război care se întâmplă într-o țară cu care noi avem graniță și suntem expuși la pericol”, a mai spus vedeta dimineață.