Oana Roman, jignită din cauza kilogramelor în plus. Ce mesaj le-a transmis vedeta cârcotașilor
Oana Roman a fost din nou jignită din cauza kilogramelor în plus, după ce pentru o perioadă chiar reușise să slăbească vizibil. De data aceasta a fost luată în vizor de anumite persoane care i-au adresat comentarii răutăcioase. Însă, Oana Roman s-a arătat revoltată mai ales că persoanele care o critică sunt certate cu gramatica limbii române.
Oana Roman este una dintre vedetele foarte active în mediul online. Aceasta își ține la curent fanii cu tot ceea ce face, însă de fiecare dată primește multe mesaje răutăcioase din partea celor care o urmăresc. Acum, fosta prezentatoare TV le-a transmis un mesaj dur celor care o critică aproape zilnic, motivul fiind greutatea ei corporală.
Oana Roman, jignită din cauza kilogramelor în plus
Oana Roman n-a mai rezistat și a vrut să dea o replică celor care sunt rău intenționați pe Internet și au comentarii răutăcioase, în general, la adresa ei. Iată ce a scos-o din sărite, ce a spus și de ce se gândește că viitorul ei ar fi în „altă parte”. Oana Roman le-a dat o replică celor care obișnuiesc să comenteze urât la adresa ei, așa numiții „trolli” de pe Internet, care au în mod normal un comportament rău intenționat. S-a întâmplat în momentul în care Oana Roman a fost numită „Peppa”, din cauza greutății ei corporale, așa că a reacționat.
„Măcar să scrieți corect dacă tot nu puteți să trăiți de grija mea. Aș avea ceva gânduri dacă haterii ar fi niște inteligenți și erudiți. Dar nu. Oamenii erudiți, deștepți, dar mai ales oamenii buni, chiar dacă sunt oameni simpli, n-au timp de mizerii. Se hrănesc cu altceva, nu cu ură. Și ăsta e unul din motivele pentru care simt că viitorul meu este în altă parte. Unde să nu mă știe nimeni și unde să nu întâlnesc astfel de suboameni”, a mai spus Oana Roman.
Ce se întâmplă între Oana Roman și Marius Elisei
În ultima perioadă, relația dintre Marius Elisei și Oana Roman pare să „scârțâie”. Recent, bruneta dezvăluise faptul că situația nu s-ar fi îndreptat spre direcția dorită și că diferența de 10 ani dintre ei și-a pus amprenta asupra modului în care văd viața. Cu toate acestea, în cadrul unei emisiuni TV, Marius Elisei a dorit să clarifice situația și a mărturisit că relația lui cu Oana Roman s-ar afla pe un făgaș normal.
„Dacă voiam să se afle, spuneam exact, am spus în mare. Nu este ceva concret. A spus o chestie. Așa mi-a venit să o spun. Nu este strict adresată către o persoană sau despre anumite întâmplări. Nu, nu are nicio treabă cu Oana. Este doar o constatare de-a mea. Nu este nimic concret. Nu este ceva care să atingă altceva. Este o simplă postare. Da, da, perfect (n.r. – merge relația cu Oana Roman)”, a precizat Marius Elisei.