Oameni milostivi l-au sprijinit pe nepotul crescut de bunică! Paul Briceag și bunica lui au rămas muți de emoții! – GALERIE FOTO / VIDEO

de: Redacția BZI
02:00, 11 mart. 2022

În urma articolului publicat de reporterii BZI despre cazul băiețelului părăsit de părinții alcoolici din comuna Mogoșești, oamenii au fost înduioșați când au văzut viața pe care o duce bietul băiat crescut de bunica sa de la vârsta de 4 luni. Prin intermediul campaniei de donații inițiate de BZI, mai mulți oameni milostivi au decis sa îl sprijine pe nepotul crescut de bunică și au adus o bucurie familiei Roșu

Viața nu a început pentru Paul așa cum și-ar fi dorit, însă oamenii au fost receptivi la nevoile si dorințele sale și, într-un timp scurt, au acționat pentru a veni în ajutorul acestuia. Prin intermediul reporterilor BZI, oamenii cu suflet mare au reușit să-i îndeplinească visele nepotului Mariei Roșu. Paul are nevoi și dorințe ca și ceilalți copilași, însă, bunica lui, Maria Roșu, nu reușește să-i ofere traiul pe care l-ar fi meritat.

Oameni milostivi l-au sprijinit pe nepotul crescut de bunică

Maria Roșu, bunica lui Paul Briceag, din comuna Mogoșești, care l-a crescut pe acesta de când avea 4 luni, încearcă din toate răsputerile sale să-i ofere nepotului un trai cât mai bun, însă această bătrânică nu mai face față!

Înduioșați de acest caz, oamenii au reacționat pozitiv la povestea familiei din Mogoșești și, în cel mai scurt timp, au luat legătura cu redacția BZI pentru a putea contribui la o viața mai bună pentru sărmanul băiat. Ieșenii au înțeles mesajul și durerea băiatului și din puținul lor l-au ajutat. Aceștia au donat hăinuțe noi, pături, lenjerii de pat, perne, ghetuțe, papucei, rechizite, mobilier, un telefon și suma de 50 lei pentru băiețelul silitor din comuna ieșeană Mogoșești. Acești bănuți au fost dăruiți pentru ca Paul să își poată achiziționa pachete la școală și câte ceva pentru casă.

Astfel, oamenii milostivi sunt convinși că i-au demonstrat băiatului de doar 14 ani că nu este singur și că dragostea față de aproapele nostru încă există.

”Urmează să-mi vând apartamentul și am văzut articolul despre acel băiețel crescut de bunică. Atunci, am luat decizia să donăm o masă și o noptieră. Sunt convinsă că îl vor ajuta”, ne-a spus cu inima plină de bucurie un representant al familiei Ciobanu din Iași.

Chiar dacă multe persoane nu trăiesc în lux, acestea ne-au transmis că au decis să-l ajute pe Paul, deoarece situația lui este cu mult mai dificilă decât a lor. În acest fel, mulți au dăruit din puținul lor pentru acest copil care a dovedit cu adevărat că merită.

”Când am văzut cazul, m-am decis târziu, în noapte, să-l ajut. Și eu am băiatul bolnav, cu febră, însă m-am dus și am cumpărat telefon, rechizite, ghiozdan, penar și ceva dulce pentru acest suflet nevinovat. Îmi doresc să fac un bine ori de câte ori pot”, ne-a zis plin de empatie Ionuț Herțanu.

Alte persoane care au citit în BZI povestea Mariei Roșu, nu au mai stat pe gânduri și au decis să facă o bucurie bătrânei și nepotului acesteia. Aceștia au comandat și au donat mai multe haine pentru băiat.

Reacția lui Paul la primirea darurilor: ”Haine și telefon!!!”

Nepoțelul care este crescut de bunică de când avea 4 luni a avut parte de o bucurie pe care până în aceste momente a spus că nu a mai trăit-o. Acesta a realizat că nu este singur pe lume și că are alături o mulțime de oameni cu suflet mare.

”Oau, haine și telefon! Vă mulțumesc din suflet tuturor oamenilor. Nu mă așteptam. E fix ce mi-am dorit”, ne-a spus plin de emoție Paul.

Pentru bunica lui a fost o ușurare când a văzut reporterii BZI descărcând o sumedenie de lucruri donate de oameni generoși. La fiecare lucru pe care Paul îl despacheta cu mâinile tremurând, bunicii îi venea să plângă din cauza emoțiilor.

”Acum are de toate. Toate și le-a dorit atâția ani și deodată Dumnezeu l-a ascultat și i-a trimis prin acești oameni deosebiți. Mulțumim tuturor pentru toate acestea și mulțumim și ziarului Bună Ziua Iași pentru că s-au implicat atât de mult”, a zis cu ochii înlăcrimați Maria Roșu, bunica băiatului de 14 ani.

Dorința cea mai mare a lui Paul a fost auzită de ieșeni

Într-un articol anterior, BZI a prezentat povestea nepoțelului crescut de Maria Roșu. Până acum, aceasta s-a descurcat cum a putut, pentru că băiețelul a fost mai mic. Nevoile și dorințele lui erau încă minime și viața nu era atât de costisitoare. Însă acum, Maria Roșu nu mai reușește să îl întrețină pe nevinovatul băiat, care a fost părăsit de părinții lui de când acesta avea doar 4 luni. Bunica sa a decis să îl crească pe Paul, chiar dacă nu a reușit să îi facă acte pe numele său.

Maria Roșu, chiar dacă este o bătrânica ieșită la pensie și fără puteri, plănuiește să facă tot posibilul să reușească să îi ofere lui Paul viața pe care și-o dorește.

Băiețelul, chiar dacă are doar 14 anișori, merge ori de câte ori este chemat la muncă în sat, deoarece în acest fel reușește să o mai ajute pe bunica lui și să își cumpere cele necesare pentru școală. Acesta învață la școala gimnazială din satul Mânjești.