O videochatistă a fost obligată de o instanţă să meargă la biserică. Se întâmplă în România

de: cristian.george
12:36, 04 sept. 2020

Momente inedite la o judecătorie din Sălaj. Decizia unei instante de judecată a stârnit un val de reacţii în spaţiul public după ce judecătorii au decis ca o femeie condamnată la închisoare cu suspendare să facă ore de muncă în folosul comunităţii la o biserică din localitate.

O videochatista a fost obligată de o instanţă să meargă la biserică

O femeie în vârstă de 54 de ani din judeţul Sălaj a fost condamnată de judecători la închisoare cu suspendare. Judecătorii din judeţul mai sus amintit au constatat faptul că femeia care practica videochatul este vinovată de evaziune fiscală. Femeia din Cehu Silvaniei a semnat un acord de recunoaştere iar acest lucru a dus la reducerea pedepsei. Totuşi, judecătorii au luat o decizie cel puţin inedită. Aceştia o obligă pe femeie să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii într-o biserică.

Acuzaţiile cu care s-a confruntat femeia

În decizie se menţionează că femeia a făcut evaziune fiscală în perioada 2013-2018, perioadă în care a realizat venituri de videochat în valoare totală de peste 58.000 lei, venituri pe care nu le-a declarat organelor fiscale, în consecinţă aceasta nu a plătit taxele şi contribuţiile la sănătate. Femeia nu a susţinut în niciun moment că acuzaţiile ar fi false, ba mai mult, aceasta a semnat un acord de recunoaştere cu procurorii. Totuşi, videochatista susţine că şi-a deschis singură un cont pe platformele de videochat şi că acolo a completat un formular online printre care a trebuit să completeze şi cu codul IBAN

Contul mi l-am făcut eu, am completat niște formulare online, am comunicat codul IBAN și m-am logat eu direct la un site de profil.”, a declarat femeia. Instanța Tribunalului Sălaj a consființit acordul de recunoaștere, prin care s-a stabiit pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare și 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității la o biserică.

” Potrivit raportului de constatare întocmit de specialistul antifraudă detașat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, în perioada 2013-2018 M.L. a realizat venituri din activități de videochat în cuantum total de 58.218,36 lei (echivalentul a 12.953,08 euro), pe care nu le-a declarat organelor fiscale. Consecința nedeclarării acestor venituri a constat în sustragerea de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat în sumă de 10.848 lei, din care 8.285 lei reprezintă impozit pe venit, iar suma de 2.563 lei reprezintă contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS).

Cu ocazia audierii din data de 18.12.2019, inculpata M.L. a recunoscut comiterea infracțiunii de evaziune fiscală reținută în sarcina sa, a acceptat încadrarea juridică a faptei comise și a solicitat încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției. De asemenea, inculpata și-a dat acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul societății.” se arată în decizia magistraţilor.

Inculpata povestește, cu lux de amănunte, cum a ajuns să facă videochat

În raportul de recunoaştere, inculpata povesteşte, cu amănunt de lux, întreaga întâmplare. Sumele pentru care este cercetată femeia sunt destul de mici. Concret, se pare că femeia nu a plătit suma de aproximativ 10.000 de lei către stat:

În concret, inculpata a declarat următoarele :

„ Mi s-a adus la cunoștință că s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art 9 alin 1 Ut. a Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (6 acte materiale).

Infracțiunea constă în aceea că, în perioada 2013-2018, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a realizat venituri din activități de videochat pe care nu le-a declarat organelor fiscale ascunzând sursa impozabilă, cu scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat și cu consecința cauzării unui prejudiciu bugetului de stat în sumă de 10.848 lei, din care 8.285 lei reprezintă impozit pe venit, iar suma de 2.563 lei reprezintă contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS).

Doresc să dau declarație și arăt faptul că recunosc în totalitate comiterea infracțiunii reținute în sarcina mea și accept încadrarea juridică. ” menţionează inculpata.

Inculpata doreşte să muncească în Biserica cu pricina

Conform aceluiaşi acord de recunoaştere, inculpata a declarat că a desfăşurat activităţi de videochat şi că acel cont deschis pe site l-a făcut ea, fără niciun ajutor. Ea menţionează că avea şi un nume de scena şi că nu a declarat profitul obţinut din activitatea de videochat:

Arăt că în perioada 2013-2018, la locuința mea din Cehu Silvaniei am desfășurat activități de videochat, având cont pe un site de profil. Contul mi l-am făcut eu, am completat niște formulare online, am comunicat codul IBAN și m-am logat eu direct la un site de profil. Aveam un nume de scenă și erau mai multe categorii. Am primit toată suma care mi se cuvenea după aceea din serviciile de videochat și nu am declarat-o organelor fiscale.

Solicit încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției.

Îmi dau acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunității. Aș dori să prestez această muncă la Parohia Ortodoxă Cehu Silvaniei sau Biserica Reformată Cehu Silvaniei.

Atât declar, susțin și semnez. “ se încheie acordul semnat de inculpata.