O viață de poveste, printre mii și mii de elevi. Aurel Neicu a fost 30 de ani directorul unei școli din Iași: „Soția îmi spunea că m-am căsătorit cu școala”

Aurel Neicu este numele unuia dintre cei mai longevivi directori ai Iașului. După o carieră de peste trei decenii, fostul director, profesor de matematică la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” din oraşul Hârlău, judeţul Iaşi, a vorbit despre educația de astăzi, elevi și provocările prin care a trecut în anii în care a fost coordonatorul unei frumoase echipe. Venit din Arad pe când avea doar 25 de ani, cadrul didactic nu și-ar fi imaginat vreodată că avea să rămână definitiv aici

Datorită implicării și dorinței de a face mai mult și mai bine, de a schimba viitorul entității școlare din Hârlău, dascălul a reușit să îndeplinească o serie de obiective administrative, dar nu numai, ce au făcut ca la liceul să fie foarte apreciat. Colectivul l-a ajutat pe Aurel Neicu să răzbească și, asemenea „domnului Trandafir”, să ajute tinerii ce au nevoie de educație indiferent de reforme, legi sau vremuri.

„Domnul Trandafir” există la Hârlău

Aurel Neicu este un apreciat profesor de matematică, fost director la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” din oraşul Hârlău, Iași. Bărbatul, în vârstă 67 de ani, a venit din Arad în urmă cu 42 de ani, dedicându-se instituției, respectiv orașului de care s-a îndrăgostit.

„Am absolvit Liceul «Ion Sava» din Arad, apoi Facultatea de Matematică la Cluj, după care, prin repartiție guvernamentală, am ajuns la Hârlău. Așa era atunci.

Inițial, am spus că nu stau mai mult de trei ani, cât era contractul… Mi s-a oferit locuință, după care am intrat într-un colectiv foarte bine pregătit profesional și metodologic, erau oameni care aveau experiență în spate, fuseseră inspectori… și cel mai important lucru a fost că fix atunci s-a început un lucru bun pentru tineri, profesorii ne invitau la ore, ne arătau cum se ține o lecție și a contat foarte mult.

Aveam 25 de ani când am venit la Hârlău, m-am adaptat destul de repede, mi-am luat definitivatul și nu am mai plecat.

Apoi, mergând mai departe, în 1987 am intrat director adjunct, în 1988 am intrat director prim, am stat până în 1998, iar după Revoluție am încercat să schimb puțin școala, am știut că avem un colectiv care trebuie valorificat”, a declarat Aurel Neicu.

Dedicat şi cu experiența necesară, directorul a făcut şi o radiografie ce ţine de realitățile şi provocările educației românești, necesitatea unor reforme reale, rolul profesorului.

„Am o mare satisfacție că am încercat să fie ceva mai mult. Am organizat împreună cu colegii de matematică concursul «Micii matematicieni», foarte cunoscut, care a fost, la un moment dat, și concurs național.

Eu am considerat că a fost și este un joc al reformelor, pentru că ne-am așteptat la cu totul și cu totul altceva după Revoluție, dar, după mine, nu s-a realizat. Inclusiv aceste evaluări dese, nu le văd eficiența. În plus, mișcările cadrelor didactice care, dacă au dat concurs într-o școală, acolo rămân.

Aș încerca să dau mai multă valoare catedrelor, profesorilor, să fie plătiți după cum muncesc și să aibă mai multă libertate de acțiune. Programele școlare să fie cu adevărat adaptate, pentru că școala trebuie să pregătească copii pentru societate, aici trebuie lucrat mai mult. Degeaba faci cu ei matematică la nivel înalt, dacă, după ce termină școala s-a terminat, nu se face o pregătire a copilului pentru viață, cum să acționeze în societate, cum să se comporte. Există o mare lipsă de educație a elevilor. Se lucrează foarte mult pe examenele naționale, mergem și îi pregătim, dar asta e doar pentru vârfuri, cu ceilalți ce facem? Trebuie să-i atragem pe toți cu ceva”, a adăugat profesorul.

Realizările și provocările unui director longeviv

Aurel Neicu, împreună cu colegii de la catedră, a reușit să pună bazele unei adevărate instituții în care sute de copii să învețe frumos. În perioada în care a fost director, profesorul a reușit să transforme liceul, care înainte era unul industrial, în unul teoretic.

„I-am pus denumirea «Ștefan cel Mare», alături de colegii mei, pentru că reușisem să citesc mai multe lucruri despre școala noastră și am aflat că prima școală laică din Moldova a fost la Hârlău. Prin secolul al IX-lea a funcționat o școală de băieți, «Ștefan cel Mare», și așa am decis să aibă acest nume.

Am reușit atunci să înființăm și clasa a V-a ca să creăm o continuitate și, bineînțeles, colectivul voia să iasă din anonimat, era o școală din nordul județului, multă lume nici nu știa de ea, copiii veneau din Pârcovaci, copii simpli, cu bun simț, de la țară, se realiza mult mai ușor empatia”, menționa cadrul didactic.

Legat de provocările prin care a trecut, fiind în postura de director, Aurel Neicu a povestit o întâmplare care la marcat.

„În ’89, se practica brigada de la Inspectoratul Școlar. A fost un moment greu și tensionat, pentru că au venit cu ideea că absolut nimic și nimeni nu e bun în școală, nu le plăcea nimic. Totul era nemulțumitor, inclusiv realizările mele ca director. Un localnic din consiliu a propus atunci să fiu mutat din altă școală, pentru că nu eram bine pregătit politic, spunând, în discuția mea cu un secretar, de stat că era important să fie liceu teoretic, nu doar industrial, ca rezultatele să fie mai bune.

Am mers și am spus că nu mi se pare normal să fiu mutat, nu mă așteptam să vină Revoluția, în rest nu am avut momente dificile, pentru că am susținut ideile colegilor și am avut parte de un colectiv minunat”, povestea profesorul .

Elevii de ieri față de elevii de astăzi

Dovedind că are o mentalitate deschisă, echilibrată şi că mereu s-a racordat la realitățile societăţii, dascălul consideră că menirea să este aceea de a forma oameni, de a-i pregăti pe viitori adulţi pentru viaţa reală, astfel încât să se integreze şi să facă faţă cât mai bine în societate sau la locul de muncă.

„Înainte de 1989 era clar, exista tendința ca elevul să fie liniștit. După Revoluție, li se părea că au dreptul să facă orice. În timp, lucrurile s-au schimbat, au început să privească școala altfel, căutând să obțină rezultate și să se pregătească pentru viitor. Nu toți vor să devină ingineri sau medici, dar toți caută o școală adaptată condițiilor lor. Au devenit mai liniștiți, dar încă nu am reușit să aducem copilul zâmbind la școală, doar după pandemie au venit așa. Se mulțumesc cu puțin la învățătură. Spre exemplu, pun accent pe română, matematică și apoi minimul.

Eu i-aș sfătui să încerce să învețe, pentru că numai așa vor reuși. Trebuie să întrebe profesorii, dar cel mai mult depinde de elev. Ar trebui să citească literatură, fără o cultură generală nu poți cunoaște lumea oamenii din jurul tău. Surprind elevi care mai au câte o carte pe la ei, poate nu e de literatură de specialitate, dar mă bucur”, a precizat Aurel Neicu.

Școala, mai mult ca acasă

Pentru profesorul Aurel Neicu, școala a însemnat enorm, dar și pe plan personal a avut grijă să fie împlinit.

„Școala pentru mine a fost ceva deosebit, nu am crezut niciodată că pot fi așa apropiat de ea, că pot coordona un colectiv care să obțină asemenea rezultate.

Au fost și momente în care am vrut să renunț, după 1990, când toată lumea încerca să plece. Voiam să merg la Cluj, dar am considerat că se poate face ceva mult mai bun pentru școală, eram deja din nou director.

Am venit aici și nu am ce să regret, pentru că am fost foarte bine primit, mereu ne-am sprijinit între noi, indiferent că era vorba de un divorț sau de orice altă problemă.

Am fost susținut de familie, de toată lumea. Acum am predat ștacheta unei colege, am o vârstă, niște probleme de sănătate, doamna e tot profesor de matematică și sigur va obține rezultate și mai frumoase. Soția îmi spunea uneori că m-am căsătorit cu școala, stăteam foarte multe ore acolo. Fără tot acest sprijin nu ar fi fost colegiul de la Hârlău, cred că există foarte mult potențial și am reușit să-l transformăm într-o școală cunoscută”, a menționat directorul longeviv Aurel Neicu.