O tragedie venită din prea multă iubire, la Iași: Alexandra s-a stins după ce a stat luni întregi în cel mai cunoscut bordel din Germania. Prețul morții – un Porsche Cayenne pentru „iubit”

de: Sorin Pavelescu
02:00, 12 feb. 2025

Alexandra, o tânără din Iași, a murit după ce a luat o boală cu transmitere sexuală și COVID. Femeia a fost pusă de iubitul ei să se prostitueze într-un cunoscut bordel din Germania. Banii pe care aceasta i-a făcut în urma prostituției au fost cheltuiți pe un bolid

Bani, mașini, lux, prostituție și moarte – un rezumat din cinci cuvinte reflectă o realitate crudă, realitate în care se regăsesc, probabil, sute de tinere din Iași. Alexandra Ștefana, o femeie de 27 de ani, zâmbește astăzi doar într-o fotografie, o fotografie lipită pe propria-i cruce, într-un cimitir din Iași. Să începem cu… începutul. De o frumusețe rară, Alexandra și-a lăsat inima în palmele unui bărbat pe care, probabil, îl iubea, undeva prin anul 2021, după ce îl cunoscuse pe un site de matrimoniale. Bogdan Florin Bounegru se numea iubitul fetei. La scurt timp după ce s-au cunoscut, Alexandra a decis să plece la fratele ei, în Stuttgart. Acolo a lucrat vreo trei săptămâni la un restaurant deținut de un român. Pentru că nu a fost plătită, tânăra a decis să se întoarcă la Iași, la iubitul ei, Bogdan.

După un timp, bărbatul i-a propus Alexandrei să practice prostituția, jurându-i totodată iubire veșnică. Naivă și probabil îndrăgostită, tânăra a acceptat fără să stea prea mult pe gânduri. A plecat în Germania, mai precis, în orașul München. Acolo a întreținut relații intime cu zeci sau sute de bărbați, contracost, desigur. Asta s-a întâmplat în perioada 26.08.2021 – 26.12.2021. Acest caz cu final tragic a fost elucidat de anchetatorii ieșeni, iar zilele trecute, judecătorii au decis să-l condamne pe individul care, cu voie sau fără voie, a dus-o pe Alexandra spre moarte.

Filmul evenimentelor, recreat de anchetatori

Anchetatorii ieșeni au pus cap la cap totul și au recreat filmul evenimentelor.

„Potrivit materialului probator administrat, reiese că inculpatul a înlesnit practicarea prostituției de către persoana vătămată inclusiv prin transportarea acesteia spre și dinspre Germania, la bordelul Leierkasten din orașul München, unde practica prostituția. În perioada 26.08.2021 – 26.12.2021, inculpatul a determinat-o pe persoana vătămată la practicarea prostituției în imobilul Leierkasten din orașul München, Germania, prin conversațiile regulate pe care le aveau, înlesnindu-i această activitate prin remiterea unei sume de bani pentru deplasarea și întreținerea acesteia, urmată de transportarea persoanei vătămate spre și dinspre Germania, la imobilul Leierkasten din orașul München, unde practica prostituția, împrejurări în care inculpatul a obținut și foloase de natură patrimonială din practicarea prostituției de către persoana vătămată”, au precizat anchetatorii.

„Nu există să nu o faci”

Alexandra a încercat să renunțe, dar Bounegru, iubitul ei, a făcut-o să se răzgândească. În telefonul tinerei, oamenii legii au găsit probe de necontestat.

„Conform proceselor-verbale de exploatare a mandatelor de percheziție informatică, au fost identificate mai multe conversații purtate, prin intermediul aplicației de telefonie mobile Facebook – Messenger, între Bounegru și persoana vătămată, din care reiese faptul că inculpatul monitoriza activitatea persoanei vătămate, discutând constant despre practicarea acestei activități și despre banii pe care persoana vătămată îi câștigă, precum și un video ce redă o conversație purtată între cei doi, prin intermediul aceleiași aplicații de telefonie mobilă, în care cei doi discută despre  activitatea de prostituție. Tot din conversațiile purtate de către cei doi reiese că persoana vătămată a avut și momente în care se gândea să renunțe la prestarea activității de prostituție, inculpatul fiind cel care o încuraja să nu renunțe, invocând argumente de ordin sentimental, dar și pecuniar, pentru a o convinge să continue practicarea prostituției. Cu titlu de exemplu, persoana vătămată îi spune inculpatului: «Vreau la muncă normală», iar inculpatul îi răspunde: «Asta ce ar însemna», «Ce te-a apucat deodată așa», «Nu există să nu o faci», precizându-i că altă activitate nu este la fel de profitabilă, că el este lângă ea, și dacă lucrurile nu merg cum ar trebui, vor merge împreună în altă parte”, au mai stabilit anchetatorii ieșeni.

Banii obținuți din prostituție: un Porsche Cayenne pentru Bounegru

Alexandra a obținut sume importante de bani, iar o parte dintre aceștia au ajuns la iubitul ei.

„Banii obținuți de către persoana vătămată, de pe urma activității de prostituție, erau folosiți de către aceștia împreună, aspecte care reies atât din conținutul conversațiilor existente la dosar, cât și din conținutul declarațiilor inculpatului care a arătat că la achiziționarea autoturismului marca Porsche Cayenne, care s-a realizat la data de 29.09.2021, cu suma de 21.500 de euro, persoana vătămată a contribuit cu suma de 10.000 de euro, deși acesta nu avea permis de conducere și nu putea astfel să conducă personal acest autoturism”, au mai spus anchetatorii.

Alexandra a murit la doar 27 de ani

Lucrurile aveau să se schimbe radical.

„În cursul lunii ianuarie 2022, întrucât persoana vătămată nu se simțea bine din punct de vedere medical, a revenit în România și, în cele din urmă, în februarie 2022, a fost internată la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, fiind infectată cu noul coronavirus. Au fost efectuate analize pentru a stabili dacă este infectată cu virusul HIV, rezultatul fiind unul pozitiv, iar ulterior, aceasta a decedat la data de 12.04.2022. În timp ce se afla în spital și cu puțin timp înainte de a deceda, persoana vătămată i-ar fi comunicat ultimei martore, prin WhatsApp, că «a practicat prostituția în Germania în folosul lui Bounegru Bogdan Florin, câștigând sume importante de bani», precum și că, în perioada cât erau împreună, cei doi și-au achiziționat un autoturism marca Porsche, pe care îl utiliza inculpatul”, au mai arătat anchetatorii.

Nici măcar o zi nu va sta după gratii „iubitul” Alexandrei

Cu ocazia audierii în calitate de suspect / inculpat, Bounegru s-a prevalat de dreptul la tăcere. Zilele trecute, judecătorii ieșeni l-au condamnat la închisoare, dar nu va sta o zi după gratii.

„Condamnă pe inculpatul BOUNEGRU BOGDAN FLORIN la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, (persoana vătămată, C. Ștefana Alexandra – decedată). Interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 (trei) ani. Interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. Dispune suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani”, au stabilit judecătorii.

În ceea ce privește autoturismul marca Porsche (cel cumpărat cu prețul morții), la aproximativ o lună după decesul persoanei vătămate, inculpatul l-a vândut cu suma de 20.000 de euro, iar suma de 10.000 de euro a remis-o rudelor persoanei vătămate (fratelui și surorii). Astfel, tânăra a murit, după ce a stat luni întregi într-un bordel din Germania, pentru „visul” iubitului.