O tănără de de 17 ar fi încercat să își ucidă iubitul. Bărbatul este cu 11 ani mai mare
O tănără de de 17 ani din Piteşti, este cercetată într-un dosar penal deschis pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, după ce concubinul ei, în vârstă de 28 de ani, a ajuns la spital, cu răni, în urma unui conflict între cei doi.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş a anunţat, luni, că verificările în acest caz au început în cursul dimineţii, după un apel la 112 prin care o femeie solicita ajutor, convorbirea fiind apoi întreruptă.
„Au fost efectuate verificări complexe, în urma cărora s-a stabilit că apelul a fost efectuat din zona unui bloc de locuinţe din municipiul Piteşti, stabilindu-se şi apartamentul în cauză, unde nu a răspuns nicio persoană. Având în vedere rezultatul investigaţiilor până la acel moment, a fost forţată intrarea în apartament, iar în interior a fost identificată o minoră de 17 ani, care a confirmat că a apelat la 112, pe fondul unui conflict cu concubinul acesteia, de 28 de ani, din Căteasca”, se arată într-un comunicat al IPJ Argeş.
Bărbatul a ajuns la spital cu urme de înțepături
Conform aceleiaşi surse, în interiorul apartamentului au fost descoperite urme de răvăşire şi pete de culoare brun-roşcat. De asemenea, poliţiştii au constatat că bărbatul de 28 de ani s-a prezentat la o unitate medicală, fiind conştient şi prezentând mai multe leziuni prin înţepare, din primele verificări stabilindu-se că acestea au rezultat în urma conflictului cu minora de 17 ani.
Pentru cei doi au fost completate formularele de evaluare a riscului. În cazul minorei nu au fost întrunite condiţiile legale necesare emiterii unui ordin de protecţie provizoriu, iar bărbatul s-a opus emiterii acestuia, lor fiindu-le înmânate formularele pentru solicitarea unui ordin de protecţie de la instanţa de judecată.
„În urma evaluării medicale a leziunilor bărbatului, precum şi a cercetărilor cu privire la modalitatea de săvârşire a faptei, în cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor, iar cercetările sunt continuate de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, împreună cu poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Argeş, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor şi luării măsurilor legale în consecinţă”, se mai menţionează în comunicat.