O tânără de 18 ani, cu permisul obținut de doar câteva luni, a provocat accidentul din Păcurari. Sunt controverse: avea viteză celălalt șofer?

de: Lucian SAVA
02:00, 27 feb. 2025

Andra, o tânără de 18 ani din Iași, a provocat accidentul rutier din Păcurari din noaptea de marți spre miercuri. În urma impactului, un bărbat de 19 ani a ajuns la spital. Polițiștii au deschis un dosar penal și fac acum cercetări pentru a stabili cum s-a petrecut totul

Andra și Denis, doi tineri de 18 și 19 ani, și-au dat „întâlnire” în intersecția de la Moara de Foc, în noaptea de marți spre miercuri. Fiecare dintre ei conducea câte un BMW, iar în jurul orei 01:00, cele două autoturisme aveau să se ciocnească violent. Andra, șoferița de 18 ani, are permis de doar câteva luni. Lipsa de experiență se pare că a făcut-o să nu dea prioritate tânărului de 18 ani care circula, din câte se pare, cu viteză excesivă. Autoturismul condus de Denis a acroșat autoturismul condus de Andra, iar mai apoi s-a izbit de un stâlp. După mai multe apeluri la numărul unic de urgențe 112, spre locul accidentului s-au deplasat mai multe echipaje de prim ajutor.

O tânără de 18 ani a provocat accidentul din Păcurari

Andra, tânăra de 18 ani, s-a ales cu o sperietură, însă nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Denis nu a avut la fel de mult noroc și a fost transportat la spital. Numai o minune a făcut ca o tragedie să nu se producă în Păcurari. Internauții au comentat intens incidentul. Deși din imaginile înregistrate de camerele de supraveghere se observă că Andra nu a dat prioritate, mașina condusă de Denis avea viteză excesivă. Asta susține majoritatea. Totuși, pentru a se trage o concluzie, polițiștii ieșeni vor mai avea nevoie de timp. Ar putea fi vorba despre o culpă comună, însă asta rămâne de văzut.

Dosar penal, deschis în urma accidentului

Polițiștii din Iași au deschis în acest caz un dosar penal și fac verificări pentru a stabili cine este vinovat.

„În noaptea de 25 spre 26 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au fost sesizați cu privire la faptul că, în municipiul Iași, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că o tânără de 18 ani, în timp ce ar fi condus un autoturism în municipiul Iași, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 19 de ani. În urma impactului, o persoană a fost rănită. Șoferii au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Denis, tânărul rănit în urma accidentului, a primit îngrijiri medicale și se află în afara oricărui pericol. Rămâne de văzut dacă în cazul tinerei de 18 ani care a provocat accidentul din Păcurari se va lua vreo decizie.