O studentă din Iași, dărâmată psihic, a luat o decizie neașteptată: „Simțeam că nu am învățat nimic” – FOTO

O tânără venită la Iași să studieze a fost obligată să repete un an de facultate din cauza pandemiei de Covid. Cursurile online, informațiile greu de acumulat și faptul că a simțit că nu aparține acelui domeniu au adus-o în pragul disperării. Georgiana Miron afirmă faptul că perioada pandemiei a fost una întunecată

Georgiana Miron, o tânără în vârstă de 23 de ani, originară din Vaslui, studentă la Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” din Iași, a fost nevoită să renunțe la studii. A simțit că-și ratează viitorul și că toate eforturile pe care le-a făcut până atunci au fost în zadar. Cursurile online au fost un chin, lipsa comunicării la fel, însă cea mai mare problemă a fost faptul că, învățând de acasă, nu a reușit să se integreze.

Între depresie și dorința de a-și crea un viitor

A hotărât să înceapă totul de la zero. Nu mai picta atât de des, deși această pasiune o făcea să se simtă vie. Singura care a reușit să o salveze din cea mai neagră perioadă a vieții sale a fost nepoțica, în vârstă de trei ani. Aceasta îi aducea aminte de copilărie, de faptul că a fost pasionată de arhitectură încă de mică. A înțeles că nu trebuie să renunțe. Deși avea posibilitatea de a trece anul cu câteva restanțe, nu a vrut. A simțit că nu a învățat nimic, deși s-a străduit.

„Nepoțica mea, în vârstă de trei ani, m-a salvat de la depresie. Mi-a adus aminte de copilărie, atunci când aveam grijă de frații mei mai mici, de cum ne jucam, cum inventam tot felul de povești și de construcții din cubulețe și bucăți de lemn pictat, pe care le foloseam drept căsuțe și obiecte de mobilier”.

Pandemia, cel mai mare dușman al studenților

Pandemia a distrus multe destine. Georgiana Miron este exemplul viu al unui tânăr care nu a reușit să se integreze într-un sistem nou.

„La arhitectură a fost și îmi este greu în continuare, am parte de același sentiment, că nu aparțin. Însă cantitatea de informație acumulată și dezvoltarea personală de care am avut parte face să merite chinul prin care am trecut. Cea mai grea și întunecată perioadă a fost pandemia Covid, în care am fost obligată să stau acasă, desfășurarea activității online, lipsa contactului fizic, același spațiu între patru pereți, m-au secat de energie și de voință. Am hotărât să repet anul, puteam să trec cu câteva restanțe, însă simțeam că nu am învățat nimic.

Mi-am schimbat din nou colectivul, din negru nu mă mai puteam scoate, simțeam că îmi port propriul doliu. În urma pandemiei de Covid am rămas cu sechele care m-au privat de multe bucurii, anume gustul și mirosul. Cu toate acestea, am învățat să mă bucur de ceea ce am. Nu mai pictam și nu mai găseam o bucurie în a face acest lucru”.

În pandemie s-a confruntat cu mai multe sentimente pe care nici în ziua de azi nu știe cum să le gestioneze. Traumele acelei perioade încă o urmăresc.