O româncă stabilită în Italia a fost acuzată că a furat 300.000 de euro din casa unei bătrâne. Avocatul femeii a făcut declarații surprinzătoare

de: BZI.ro
13:20, 13 ian. 2024

Caz șocant în Italia. O româncă este acuzată că a furat peste 300.000 euro din casa unei femei, pe care o îngrijea. Aceasta ar fi plecat cu sumă exorbitantă din casa ei, iar mai apoi a fost de negăsit. Aceasta a ajuns, în cele din urmă, în instanță și avocatul ei a făcut dezvăluiri surprinzătoare.

Anca Egorov a ajuns în atenția tuturor, după ce s-a spus că ar fi furat o sumă de peste 300.000 euro din casa unei femei pentru care lucra.

Aceasta ar fi folosit banii pentru a cumpăra o tutungerie, pe care a vândut-o ulterior. Bătrâna a rămas fără acești bani în mod neașteptat. Românca este principala suspectă în acest caz revoltător, iar de curând a ajuns în instanță.

Româncă stabilită în Italia, acuzată că a furat 300.000 euro din casa unei bătrâne

Românca are vârsta de 47 ani și lucra ca și îngrijitoare de bătrâni. După ce s-a spus că ar fi furat din casa femeii din Italia, aceasta a ajuns în fața magiastraților, unde nu a făcut nicio declarație.

În schimb, avocatul ei a fost alături de ea și a apărat-o cu argumente mai puțin așteptate, având în vedere contextul în care se află.

Avocatul femeii a spus că Anca Engorov a vrut să vorbească cu judecătorii și să le răspundă întrebărilor, însă din cauza faptului că presa a intervenit și a adus în atenția oamenilor o altă victimă și o nouă anchetă, românca și avocatul au decis, de comun acord, ca ea să nu răspundă niciunei întrebări.

” Inițial, clienta mea intenționa să răspundă întrebărilor judecătorului, dar sursele media au intervenit, sugerând existența unei noi victime și a unui alt dosar de anchetă. Am sfătuit-o să utilizeze dreptul de a nu răspunde pentru a discuta clar cu procurorul public acuzațiile”, a declarat avocatul femeii.

Femeia ar fi dus-o pe bătrâna de 79 de ani în România

După ce i-a furat banii, femeia ar fi convins-o pe bătrâna de 79 de ani să se mute în România. Aceasta ar fi ținut-o închisă în locuința unor rude, până la sfârșitul lunii august. Avocatul ei are dubii în ceea ce privește acest caz, susținând că femeia ar fi supusă unui linșaj mediatic.