O primărie din Iași este condusă de secretara și fiul acesteia. Cum și-a angajat plodul fără pic de experiență pe post de inspector
Carmen Ancuța are grijă de viitorul propriului copil. Secretara și fiul acesteia sunt angajații Primăriei Movileni. Prima angajată a fost Carmen Ancuța, pe postul de secretar al comunei. Imediat ajunsă la putere, a creat special postul de inspector debutant pentru Iunian Petrin Ancuța. Cei doi bagă zeci de mii de lei în casă în fiecare lună, însă declarațiile de avere sunt goale
În data de 20 noiembrie 2020, Carmen Ancuța a devenit secretara comunei Movileni. Tot atunci a pregătit terenul pentru a-l aduce și pe fiul ei, Iunian Petrin Ancuța, în cadrul primăriei. Activitățile pe care aceasta le desfășoară în interesul Primăriei Movileni dau dovadă de abuz în serviciu și de favorizarea intereselor personale. Celebrele contracte de achiziții pentru renovarea școlilor din comună demonstrează incompetența unei persoane ce deține o funcție publică. Contracte uitate, bani irosiți și o comunitate întreagă fără niciun beneficiu.
O secretară și fiul acesteia fac legea într-o primărie din Iași
Carmen Ancuța, secretara Primăriei Movileni, s-a gândit la binele familiei pe care o are. Astfel, aceasta l-a angajat pe fiul ei, Iunian Petrin Ancuța, pe funcția publică de execuție de inspector debutant cu atribuții de resurse umane în cadrul instituției.
Iunian Petrin Ancuta este angajat al primăriei din anul 2020. După susținerea concursului, unde a fost singurul candidat, acesta a obținut 85 de puncte pentru calificarea pe post.
Postul de inspector debutant a fost creat special pentru băiatul acesteia. Se pare că, în momentul în care a devenit secretara comunei Movileni, Carmen Ancuța a apelat la influența pe care o deține pentru a crea postul respectiv. Activitățile pe care acesta le desfășoară conform funcției sunt restrânse, departamentul de resurse umane al primăriei fiind limitat de numărul mic de angajați pe care îl are. Drept urmare, calculul salariilor sau eliberarea unor adeverințe nu reprezintă o muncă istovitoare pentru Iunian Petrin Ancuța.
Născut în 1991, Iunian Petrin Ancuța nu a avut deloc experiență în momentul în care a fost angajat în primărie. Conform prevederilor în vigoare, cei fără experiență sunt angajați ca debutanți. După un an de zile, pot avansa și primi și o creștere salarială. Cum acesta lucrează din 2020, nu sunt cunoscute date privind un posibil concurs pe care să îl fi susținut pentru a beneficia de creșterea salarială și funcția de asistent.
Carmen Ancuța, cea mai bună mamă din Movileni
Raporturile ierarhice directe nu sunt permise în cazul în care funcționarii publici respectivi sunt soți sau rude de gradul I. Acest lucru este prevăzut de Legea nr. 161/19.04.2003, privind măsurile de asigurare a transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri. Aceste prevederi legale sunt doar înscrisuri pe hârtie atunci când secretara Carmen Ancuța dirijează activitatea din primărie.
În momentul în care Iunian Petrin Ancuța a dobândit funcția, organigrama Primăriei Movileni a fost încă vizibilă pe site-ul oficial al acesteia. Contrar așteptărilor pe care oricine le are în acest moment, organigrama actualizată din acest an sau din anii precedenți lipsește cu desăvârșire de pe site-ul primăriei.
Declarațiile de avere ale celor doi sunt goale. Deși au salarii de zeci de mii de lei, nu dețin niciun teren, bun, imobil sau orice altceva. Declarațiile de avere ale acestora sunt doar niște foi albe de hârtie.
Carmen Ancuța, secretara ce orchestrează cu succes toate contractele de reabilitare a instituțiilor de învățământ din comună, și-a creat deja un obicei din a trage toate foloasele din primărie în favoarea ei. Promisiunile pe care le-a făcut firmelor cu care a colaborat, contractele neachitate și drama copiilor din comună pot fi încadrate cu ușurință la categoria abuz în serviciu.
Secretara și fiul, familia Ancuța mai precis, trăiesc de câțiva ani buni pe banii primăriei, fără stres și fără griji.