O poveste adevarata: Hachiko
Povestea lui Hachiko este originara din Japonia. Ulterior, povestea acestui patruped a fost ecranizata. Hachiko, puiul de akita, a fost gasit de un barbat care l-a indragit enorm. In fiecare zi cand stapanul pleca la serviciu, catelul il insotea la gara, iar cand se intorcea de la munca, tot Hachiko era primul care il intampina la iesirea din gara. Povestea lui devine o drama din momentul in care stapanul nu a mai ajuns acasa deoarece suferise un atac cerebral la locul de munca. Hachiko a ramas in gara asteptandu-l timp de 9 ani. A murit tot in acelasi loc in care obisnuia sa-l astepte pe stapanul sau…
Povestea unui caine exceptional
In 4 octombrie 1932 in urma unui articol aparut in ziarul “Asashi Shinbun”, Hachiko – credinciosul akita a devenit cunoscut in intreaga Japonie. Titlul articolului era: Povestea adevarata a unui caine batran ; 7 ani in asteptarea stapanului care nu se mai intoarce. Articolul insotit de fotografii a cucerit nu doar inimile iubitorilor de caini ci si a tuturor japonezilor. Numele Hachiko era cunoscut pretutindeni, iar akita ca si rasa a devenit cunoscuta in toata Japonia, scriu cei de la istoriesicultura.ro.
Hachiko s-a nascut in noiembrie 1923 in orasul Odate. In ianuarie 1924, cand Hachiko avea 2 luni, crescatorul a fost vizitat de un prieten al profesorului Dr. Eizabura Ueno de la Facultatea de Agronomie din Tokyo. Profesorului tare i-a placut mogaldeata. Crescatorul i l-a daruit pe Hachiko acesta ajungand in casa profesorului dintr-un orasel de langa Tokyo- Shibuyamachiba. Dr. Ueno calatorea zilnic cu trenul catre facultate din gara Shibuya pana in gara Nuishigahara si se intorcea acasa seara. Hachiko a crescut inconjurat de multa dragoste, ca un membru al familiei, stapanul chiar facand baie de mai multe ori cu el in vana. In afara de plimbarile obisnuite Hachiko isi conducea stapanul in fiecare dimineata la gara si il astepta acolo toata ziua. Seara cand sosea profesorul mergeau impreuna acasa. Calatorii si personalul din gara il cunosteau si-l respectau pe profesor. Totodata l-au indragit si pe credinciosul akita care fara sa deranjeze pe nimeni isi astepta constiincios stapanul pe peronul garii.
Intr-o zi , in mai 1925, in timpul cursurilor de la facultate, Dr. Ueno a murit in urma unui infarct. Hachiko si in acea zi la fel ca si in cele anterioare si-a asteptat stapanul dar acesta nu a sosit la ora obisnuita cu trenul de seara. Hachiko l-a asteptat pana seara tarziu cand s-au inchis portile garii.A plecat acasa singur. Sotia profesorului aflase deja vestea. A imbratisat cainele plangand in hohote.
A doua zi dimineata , la ora obisnuita , Hachiko s-a dus singur la gara si a stat acolo pana seara tarziu cand din nou s-au inchis portile garii. A plecat acasa singur. Dupa cateva saptamani ,sotia profesorului s-a mutat in casa parinteasca de la tara. Casa si pe Hachiko i-a lasat in grija rudelor si prietenilor profesorului. Hachiko in fiecare dimineata mergea la gara si isi astepta stapanul pana seara cand pleca acasa singur si trist.In drumul lui catre gara,Hachiko trecea printr-o piata.Toti vanzatorii cunosteau povestea trista a cainelui.
Au trecut luni,ani, dar Hachiko zilnic statea pe peron si astepta. Lipsa dragostei stapanului isi puneau amprenta zi de zi asupra lui. Cu trecerea anilor Hachiko se stingea dar in ochii lui se vedea speranta ca intr-o zi il va vedea pe profesor,acesta il va mangaia si imbratisa si vor merge impreuna acasa ca mai demult.In aprilie 1934 in gara Shibuya s-a ridicat o statuie in cinstea lui Hachiko. Acesta a murit in 8 martie 1935 pe peronul garii la cativa metrii de statuia care il reprezenta . La auzul vestii despre moartea lui sute de oameni au vizitat statuia lasand buchete de flori in amintirea lui. De atunci s-a ridicat o statuie reprezentandu-l pe Hachiko si in Odate, “casa” adevarata a rasei akita, aceasta reprezentand simbolul dragostei si al credinciozitatii.
Hachi a fost dat unei alte familii la scurt timp dupa decesul stapanului, dar cainele a continuat sa fuga seara la gara si sa-l astepte pe Ueno. Asta a facut zi de zi timp de zece ani. In 1935, Hachi a murit.
Hachiko a devenit un erou national pentru Japonia, simbolizand loialitatea si dragostea. In 1934, sculptorul Teru Ando a creat si a plasat in statia Shibuya o statuie grandioasa din bronz, riplica fidela a lui Hachi, cainele fiind prezent la inaugurare!
Din pacate, din cauza celui de-al doilea razboi mondial, statuia a fost topita pentru resurse necesare luptelor pe front.
Dar in 1948, o noua statuie a fost plasata in acelasi loc, sculptata de Takeshi Ando, fiul celui care a facut prima statuie.
Astazi, statuia a devenit un loc de reper pentru locuitorii orasului Tokyo, dar si o atractie pentru copii si turisti.
Un nou stapan, un alt oras
Inainte de “Hachi: Povestea unui caine”, s-a mai facut un film care relata povestea acetui patruped exceptional. Totodata, pelicula nu a fost foarte vizibila.
Regizorul suedez, Lasse Hallstrom, a reusit sa creeze o atmosfera perfecta si sa ofere personajelor suficienta credibilitate incat spectatorul sa se implice emotional si sa treaca cu vederea micile detalii care par oarecum artificiale.
De fapt, singurul lucru caruia trebuie sa-i acordam atentie este relatia speciala dintre Hachiko si noul sau stapan.
Dar iata despre ce este vorba: Hachiko este un caine din rasa Akita Inu, ajuns, din intamplare, in oraselul in care locuieste profesorul Parker Wilson, interpretat de catre Richard Gere. Ca in fiecare zi, Wilson se intoarce de la serviciu pe la ora 17.00 si soseste in gara Bedridge. Numai ca aceasta nu va fi una obisnuita, pentru ca intalneste un caine adorabil, al carui stapan nu pare sa fie de gasit. Asadar, in cele din urma, il ia cu el acasa, desi prevede ca sotia sa, Cate, nu va fi de acord. Insa, fiica profesorului Wilson, Andy, il sustine si astfel Hachiko ramane cainele de companie al familiei Wilson.
Apoi, totul este perfect. Intreaga comunitate urmareste relatia speciala care s-a format intre Wilson si Hachiko; cum in fiecare dimineata cainele il insoteste pe profesor la gara si cum in fiecare seara, la orele 17.00 fix, il asteapta la aceeasi gara sa se intoarca de la serviciu.
La un moment-dat, insa, profesorul nu se mai intoarce. Dar Hachiko il asteapta. In fiecare zi. Timp de noua ani. Pana cand, in cele din urma, ajung sa se regaseasca.
Poate ca nu este un film de o calitate remarcabila, nu contine metafore complexe, dar reuseste sa ajunga la sufletul fiecarei persoane care-l priveste. Aceasta este marea calitate a lui Hallstrom: cladeste o poveste deosebita pornind de la un scenariu cu multe lipsuri; creeaza un univers prin care arata ce inseamna o prietenie adevarata si de cat devotament poate da dovada un simplu animal; ne da tuturor o lectie de viata.
Hachiko: a dog story este inspirat dupa clasicul japonez din 1987 – Hachikô monogatari, inspirat, la randul sau, dupa romanul lui Kaneto Shindo.
Si, asa cum spuneam, totul se bazeaza pe o poveste adevarata: cea a lui Hachi, un Akita care si-a asteptat stapanul timp de noua ani pentru a se intoarce de la munca. Iar in semn de pretuire a devotamentului sau, in aprilie 1934, comunitatea oraselului i-a construit o statuie in apropierea garii Shibuya, din Japonia, localitatea sa natala.
Dar se pare ca Hachiko nu e singurul care sufera din pricina pierderii stpanului. Captain, un ciobanesc german din Argentina vegheaza timp de 6 ani mormantul stapanului sau.
Din aceste povestioare scurte nu tragem decat o singura concluzie : animalele au sentimente, se ataseaza de cei care le ofera un adapost, hrana si dragoste. Animalele simt cand ceva rau urmeaza sa se intample, la fel cum si Hachiko a presimtit ca era ultima data cand il conducea pe profesorul Wilson la gara…