O nouă stemă, pentru monseniorul Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi

de: Redacția BZI
02:00, 09 feb. 2022

Monseniorul Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, va avea o nouă stemă. Aceasta va fi prezentată la Comisia de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române – Filiala Iaşi. Totul, în cadrul şedinţei lunare de comunicări, din anul academic 2021-2022

Petru Sescu – monsenior, episcop auxiliar de Iaşi„, va avea o nouă stemă. Ea va fi prezentată la Comisia de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române – Filiala Iaşi. Ceremonia include comunicarea intitulată „Stema noului episcop auxiliar al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi”, prezentată de prof.dr. Anton Coşa, membru al Departamentului de Cercetare Istorică din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi.

Monseniorul Petru Sescu a fost hirotonit episcop, prin impunerea mâinilor Preasfinției Sale (PS) Iosif Păuleț, episcop de Iași, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne celebrate în Catedrala ”Sfânta Fecioară Maria, Regina” din Iași pe 11 noiembrie 2021. La celebrare a participat ÎPS Miguel Maury Buendía, nunțiu apostolic în România și Republica Moldova, episcopi din țară și din străinătate, sute de preoți, oficialități, persoane consacrate și credincioși laici.

Petru Sescu – monsenior, episcop auxiliar de Iaşi, va avea o stemă specială

Monseniorul Petru Sescu a fost numit la 30 septembrie 2021 episcop auxiliar pentru Dieceza de Iași de către Sfântul Părinte Papa Francisc. Între anii 2010 și 2021 a fost paroh la Parohia ”Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Iași, iar de la 1 septembrie 2021 a fost decan al Decanatului de Bacău Centru și paroh la Parohia „Sfântul Nicolae” din Bacău. Tot la data de 30 septembrie 2021, Sfântul Părinte Papa Francisc i-a atribuit și scaunul episcopal titular de Murcona. Dieceza de Iași l-a avut episcop auxiliar între anii 1999 și 2019 pe monseniorul Aurel Percă, actualmente arhiepiscop mitropolit de București.

Monseniorul Petru Sescu s-a născut la 3 aprilie 1965 în localitatea Săbăoani, județul Neamț, Dieceza de Iași. A urmat școala generală în satul natal, iar din 1979 a studiat la Liceul ”Roman Vodă” din Roman. A frecventat apoi Institutul Teologic Romano-Catolic ”Sfântul Iosif” din Iași, între 1983 și 1991, absolvind cu echivalentul Bacalaureatului în Teologie. A fost hirotonit preot la Roma de către Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea la 26 mai 1991.

Monseniorul Petru Sescu a îndeplinit mai multe sarcini pastorale și responsabilități

În cei 30 de ani de preoție, el a îndeplinit mai multe sarcini pastorale și responsabilități: 1991-1994: vicar la Parohia ”Sfântul Nicolae” din Bacău; 1994-2004: prefect de disciplină la Seminarul Liceal ”Sfântul Iosif” din Bacău; 2004-2010: econom diecezan la Episcopia Romano-Catolică de Iași; 2010-2021: paroh la Parohia ”Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Iași. De la 1 septembrie 2021 a fost numit paroh al Parohiei ”Sfântul Nicolae” din Bacău și decan al zonei pastorale Bacău Centru.
Este cunoscător al limbilor franceză și italiană, participând la diverse cursuri de formare, printre care

”Organisation, animation d’une Caritas Diocésaine” la Lion, Franța, în 1992, și la Cursul Internațional pentru Formatorii de Seminarii la Academia ”Regina Apostolorum”, Novara, Italia, 1993. S-a dedicat studiului Cuvântului lui Dumnezeu, coordonând lucrarea de studii biblice ”Introducere în Sfânta Scriptură”, publicată în 2001. Noua stemă a monseniorului Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, reprezintă un simbol catolic.