O nouă schimbare în Codul Rutier. Pietonii agresivi riscă amenzi drastice, iar în unele cazuri pot face închisoare

de: Mirela Todosi
14:46, 08 mart. 2024

A fost anunțată o nouă schimbare în Codul Rutier. Pietonii nervoși care lovesc mașinile atunci când șoferii nu le oferă prioritate pot fi acuzați de distrugere. Iar pedepsele nu sunt de neglijat. Pietonii agresivi riscă amenzi drastice, iar în unele cazuri pot face închisoare.

O nouă schimbare în Codul Rutier

Sunt mai multe situații în care traversarea drumului, chiar și pe trecerea de pietoni, este interzisă. Conform legii, prin Art. 167 se interzice pietonilor să se angajeze în traversarea drumului public atunci când se apropie un autovehicul cu regim de circulaţie prioritară care are în funcţiune semnalele speciale de avertizare luminoase şi sonore; să traverseze partea carosabilă prin faţa sau prin spatele vehiculului oprit în staţiile mijloacelor de transport public de persoane, cu excepţia cazurilor în care există treceri pentru pietoni, semnalizate corespunzător; să prelungească timpul de traversare a drumului public, să se oprească ori să se întoarcă pe trecerile pentru pietoni care nu sunt prevăzute cu semafoare; să traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise; să ocupe partea carosabilă în scopul împiedicării circulaţiei.

Înainte de a traversa, pietonul e obligat să se asigure că șoferii au observat intenția sa și să aștepte până când toate vehiculele se opresc pentru a-i permite trecerea.

Pietonii care lovesc mașinile sau alte vehicule cu piciorul, palma sau cu orice alt obiect, pot fi acuzați de distrugere. Tot la distrugere se pot încadra și cei care vandalizează un vehicul parcat neregulamentar.

Ce sancțiuni pot primi pietonii agresivi

Codul Rutier actualizat prevede că toți pietonii sunt obligați să se asigure atunci când traversează pe la trecerea de pietoni.

„Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localităţi, pe la colţul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.”, se arată în Art. 72 (3) din OUG nr. 195/2002. Chiar dacă șoferii sunt obligați să acorde prioritate celor care traversează pe trecerea de pietonii, la rândul lor cei care urmează să treacă strada sunt obligați să se asigure.

„Pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condiţiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector.”, se stabilește prin Art. 72 (4) din legea circulației.

Chiar dacă un șofer încalcă legea rutieră și nu acordă prioritate celui care traversează regulamentar, pietonii nu au voie să lovească mașina.

Pe lângă aceste modificări din Codul Rutier, o altă schimbare îi vizează pe șoferi în anul 2024. Sistemul pentru taxele de drum se va modifica de la 1 ianuarie 2026. Vechea rovinietă se va aplica numai vehiculelor ușoare, de până la 3,5 tone, iar șoferii vor fi nevoiți să plătească mai mult. Pentru vehiculele grele se va introduce un nou concept, TollRo, care presupune că taxarea se face prin înmulțirea numărului de kilometri parcurși cu valoarea unitară a TollRo.

Prețul rovinietei va deveni direct proporțional cu nivelul de poluare al autoturismului. Rovinieta va putea fi achiziționată pentru zece zile, 30 de zile, 60 de zile și 12 luni, iar nivelul acesteia va fi stabilit prin ordin al Ministerului Transporturilor.