O noua reușită pentru elevii Liceului Teoretic de Informatică “Grigore Moisil” Iași! Echipa CyLiis s-a calificat la olimpiada internațională a competiției Maryland Tech Invitational
Echipa de robotică CyLiis a liceului Teoretic de Informatică ”Grigore Moisil” Iași s-a calificat la etapa internațională a competiției MTI (Maryland Tech Invitational) care se va desfășura în perioada 23-25 Iunie în Laurel, Maryland – SUA.
“Apreciez infinit dăruirea elevilor din cele 2 echipe de robotică ale Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași – CyLiis și Peppers, precum și a mentorului minunat prof. de Informatică Mirela Țibu de a se dedica dezvoltării soluțiilor pentru dezvoltarea roboticii în școală. Fiecare zi în care trec pe la atelierele de robotică devine și mai frumoasă prin efervescența ideilor, soluțiilor inovative, prin perseverența cu care transformă visele în realitate, elevii noștri pasionați. Le sunt recunoscătoare membrilor echipei Peppers, dar și membrilor echipei CyLiis, pentru multiplele inițiative și proiecte, prin care au dăruit și altora din cunoștințe, i-au susținut să-și dezvolte competențele STEM, au sădit în școlile acestora încrederea că se poate face robotică în România”, a precizat dr. Adina Romanescu.