LIVE VIDEO – O nouă producție media premium BZI LIVE alături de jurnalist-seniorul Sorin Roșca Stănescu, nașul presei din România!

de: BZI.ro
11:09, 14 ian. 2024

Luni, 15 ianuarie 2024 și cu începere de la ora 14.30 (via Skype) este programată o nouă producție media premium BZI LIVE ce-l are ca invitat pe jurnalist-seniorul Sorin Roșca Stănescu, nașul presei din România!

Alături de acesta vor fi ”atacate” următoarele puncte de maximum interes și actualitate:

1. România se ”mișcă”: fermierii și transportatorii au luat cu ”asalt” Capitala!;

2. Scenariul, plauzibil sau fantasmă: președintele K.W. Iohannis la șefia Consiliului Europei (CE)?;

3. Se adâncește criza economică, socială, civică și educațională?;

4. Cât mai rezistă Marcel Ciolacu, lider al Partidului Social Democat (PSD), ca premier al României?;

5. Care este miza Alegerilor Europarlamentare 2024?;

6. PSD și Partidul Național Liberal (PNL) ”pregătesc” Alegeri Prezidențiale anticipate? Ce ar însemna asta?;

7. Pagubele uriașe (în principal economice) aduse de faptul că nu am intrat în Spațiul Schengen!;

8. László Tőkés, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, a declarat că singurul răspuns la Trianon este dobândirea autonomiei!;

9. Raed Arafat, liderul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), spion al Serviciului de Informații Extern (SIE)? Recent, acesta a fost acuzat de Ioan Talpeș (fostul șef al SIE, că este spion) și cu legături spre MI6!;

10. Biroul Executiv Naţional al Pro România a decis ca formaţiunea să participe cu liste proprii la alegerile pentru Parlamentul European, cap de listă fiind Victor Ponta! Ce șanse are fostul premier?;

11. Lai Ching-te, candidatul considerat de China un ”grav pericol”, a câștigat alegerile prezidenţiale din Taiwan. Cum vor acționa China și Statele Unite ale Americii (SUA)?;

12. ”Lungul drum” al lui Donald Trump pentru revenirea la Casa Albă!;

13. Volodimir Zelenski, disperat: nu mai avem arme și bani! Ce se mai întâmplă pe frontul ucrainean?;

14. Preşedintele Serbiei, A. Vucic anunţă investiţii în armament şi califică dezamăgitoare decizia SUA de a vinde rachete Kosovo. ”Scopul este distrugerea poporului sârb…”!;

15. Vladimir Putin, reales! Federația Rusă, încotro?. Așadar, o ediție-dialog BZI LIVE de zile mari, cu tematică provocatoare, actuală, o analiză consistentă cu subiecte de pe plan național și internațional alături de nașul presei din România, senior-jurnalistul Sorin Roșca Stănescu!

Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe http://www.facebook.com/cotidianul.bzi. Emisiunile BZI LIVE au un real succes, fiecare producție media strângând zeci de mii de vizualizări.