O nouă lege referitoare la „agenţi străini”, în vigoare în Rusia

de: BZI.ro
16:15, 01 dec. 2022

În Rusia a intrat joi, 1 decembrie 2022, în vigoare o nouă lege referitoare la așa-zișii „agenți străini” din Rusia, care restrânge și mai mult libertatea de exprimare și a opoziției din Rusia lui Vladimir Putin, informează CNN. Astfel, orice persoană sau organizaţie desemnată ca „agent străin” nu va putea lucra în domeniul educaţiei, nu va putea organiza evenimente publice și nu va primi finanţare de la stat pentru diverse proiecte.

Adoptarea unei astfel de legi în Rusia dovedește în plus decizia Kremlinului de a elimina orice fel de influență venită din partea „valorilor liberale occidentale”.

Noul act normativ amendează și completează legea din 2012 privind agenții străini, adoptată după un val de proteste publice împotriva lui Putin. În varianta originală, legea impunea ONG-urilor și organizațiilor angajate în diverse activități politice care primeau finanțări externe să se înregistreze că „agenți străini” și să respecte mai multe reguli și restricții dure.

Termenul de „agent străin”, care poartă conotații de spionaj din Războiul Rece, este folosit de Rusia ca o etichetă ostilă pentru persoanele și organizațiile pe care le consideră a fi implicate în activitatea politică, cu sprijin străin.

În noua variantă, definiția „agentului străin” include și persoanele și organizațiile „care au primit sprijin sau se află sub influență străină”, fără a specifica în mod clar despre ce „sprijin” sau „influență” ar fi vorba.

Astfel, „sprijinul din surse străine” nu e considerat doar cel de ordin financiar, ci și „ajutorul organizațional, metodologic, științific său tehnic”.

De asemenea, „influența” poate fi interpretată drept „ceea ce exercită influență asupra unei persoane prin coerciție, convingere (persuasiune) sau alte mijloace”.

Restricțiile impuse libertății de exprimare din Rusia sunt direct legate de războiul din Ucraina, invazie militară pe care Kremlinul încă o definește drept „operațiune militară specială”. Astfel, la câteva zile după lansarea acestei invazii, autoritățile de la Moscova au limitat accesul la Facebook la unele site-uri de știri occidentale ori publicații independente rusești.